AcasăEvenimentOMOR - "Limba" a fost arestat preventiv de magistratii maramureseni. Si-a omorat...

OMOR – „Limba” a fost arestat preventiv de magistratii maramureseni. Si-a omorat prietenul de pahar cu o singura lovitura de cutit aplicata direct in inima (VIDEO)

spot_img

DISTRIBUIȚI

suspectul crimei

Purtătorul de cuvânt din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Maramureş este împuternicit să aducă la cunoştinţa opiniei publice următoarele:

Procurori ai Parchetului de pe lângă Tribunalul Maramureş au dispus, la data de 29.07.2014, punerea în mişcare a acţiunii penale împotriva inculpatului DRAGOŞ TEODOR, zis „Limba”, pentru săvârşirea infracţiunii de omor. La aceeaşi dată faţă de inculpat a fost luată măsura reţinerii pe o durată de 24 de ore.
Probatoriul administrat în cauză a relevat faptul că, în noaptea de 28/29.07.2014, în jurul orelor 24:00, în timp ce se aflau într-un imobil situat pe raza municipiului Baia Mare, pe fondul consumului de alcool şi a unui conflict spontan, inculpatul Dragoş Teodor a aplicat victimei V.C. o lovitură cu un cuţit în zona toracică stângă, cauzându-i o leziune traumatică gravă care a condus la decesul  acesteia.
La data de 29.07.2014, dosarul a fost înaintat instanţei cu propunere de arestare preventivă, cerere admisă de judecătorul de drepturi şi libertăţi de la Tribunalul Maramureş.
Precizăm că, punerea în mişcare a acţiunii penale este o etapă a procesului penal, reglementată de Codul de procedură penală, având ca scop crearea cadrului procesual de administrare a probatoriului, activitate care nu poate, în nici o situaţie, să înfrângă principiul prezumţiei de nevinovăţie.

VEZI AICI IMAGINI VIDEO DE LA LOCUL FAPTEI FILMATE IN NOAPTEA TRAGEDIEI.

loading...

DISTRIBUIȚI

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

spot_img




TE-AR MAI PUTEA INTERESA