AcasăEvenimentSportOltchim, o bucurie de echipă! Jakob Vestergaard: Suntem mândri că am terminat...

Oltchim, o bucurie de echipă! Jakob Vestergaard: Suntem mândri că am terminat cu punctaj maxim

spot_img

DISTRIBUIȚI

Antrenorul echipei de handbal feminin Oltchim Râmnicu Vâlcea, Jakob Vestergaard, a declarat, duminică, după victoria din meciul cu formaţia germană Buxtehuder SV, scor 30-22, că este mândru că elevele sale au terminat prima fază a grupelor cu punctaj maxim.
„Sincer, după tragerea la sorţi, când am văzut componenţa grupei, m-am gândit că oricare dintre aceste formaţii poate ajunge în grupele principale. Normal că una din aceste formaţii trebuia să fie Oltchim, dar eram conştient că practic e o echipă nouă, cu multe jucătoare noi, în plus o bancă tehnică nouă. Suntem mândri că am terminat grupa cu punctaj maxim, nu este lucru uşor. Acum deja ne gândim la meciurile din grupele principale. Startul e bun, sper să o ţinem tot aşa „, a spus Vestergaard.

Tehnicianul danez a afirmat că nu are preferinţe pentru adversarele din grupele principale. „Eu cred că toate echipele calificate în grupele principale vor arăta un handbal mai bun decât în aceste prime şase meciuri. Discuţiile în ceea ce ne priveşte se referă în special la Gyor, dacă e bine să jucăm acum cu această echipă, astfel să o evităm în semifinale sau să o evităm acum şi să fim mai siguri de calificare. Acum, cum vor decide sorţii, noi ne vom conforma şi vom juca fiecare meci la victorie”, a precizat Vestergaard.

Jakob Vestergaard nu îşi doreşte ca rusoaica Ekaterina Vetkova să plece de la Oltchim şi a menţionat că nu e în căutarea altor handbaliste: „Am spus de la început că o echipă care are ca obiectiv câştigarea Ligii Campionilor are nevoie de trei pivoţi valoroşi. Nu-mi doresc ca Ekaterina Vetkova să plece, ea trece prin perioada de refacere după o accidentare şi vom miza pe ea. În pauza competiţională nu caut alte jucătoare, avem un lot complet, cu cele mai bune handbaliste din lume. Multă lume face acum comparaţii între Oltchim şi echipa Viborgului de acum câţiva ani care câştiga Liga Campionilor. Sunt asemănări, aşa cum am spus avem cele mai bune handbaliste, dar trebuie ţinut cont de faptul că acolo am antrenat trei ani. Mai e nevoie de timp şi la Vâlcea pentru ca echipa să joace handbalul pe care îl dorim. Oricum, garantez că vom fi pregătiţi să batem echipe ca Larvik sau ETO Gyor”.

În ceea ce o priveşte pe portăriţa Amandine Leynaud, Vestergaard a declarat: „Este bine, în perioada de refacere. Când va reveni pe teren, exact, nu ştim în acest moment. Din martie sperăm să ne bazăm pe serviciile sale, dar acest lucru depinde de multe, aţi văzut cât de mult s-a vorbit şi de revenirea Cristinei Neagu”.

loading...

DISTRIBUIȚI

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.










TE-AR MAI PUTEA INTERESA