AcasăAlteleEconomicOFICIAL, ROMÂNIA E PREGĂTITĂ DE IARNĂ - Petcu: Pregătirile de iarnă au început...

OFICIAL, ROMÂNIA E PREGĂTITĂ DE IARNĂ – Petcu: Pregătirile de iarnă au început mai devreme decât în 2016; stocurile de combustibili, mai mari decât necesarul estimat

spot_img

DISTRIBUIȚI

Ministerul Energiei a luat în calcul, la elaborarea Programului de iarnă, inclusiv scenarii pesimiste, cu vreme rea și creșteri de consumuri. Stocurile de combustibili sunt mult mai mari decât necesarul estimat, a declarat, luni, ministrul de resort, Toma Petcu, în cadrul unei conferințe de specialitate, relatează Agerpres.

„Chiar după această dezbatere, am convocat la DEN Comandamentul de iarnă pentru a face o ultimă trecere în revistă a tuturor pregătirilor la nivel tehnic. Vreau de la început să transmit un mesaj clar pentru toată lumea: anul acesta pregătirile de iarnă au început mult mai devreme decât în 2016 și au fost gândite și mult mai adaptat condițiilor de iarnă din România! Am luat în calcul în elaborarea Programului de iarnă inclusiv scenarii pesimiste, cu vreme rea și creșteri de consumuri, atât la gaze naturale, cât și la energie electrică. De aceea, prin acest Program am majorat cantitățile ce trebuie stocate (apă în lacurile de acumulare, gaze, cărbune). În toate cazurile, stocurile de combustibili pentru iarnă sunt mai mari decât necesarul estimat, unele fiind chiar duble”, a spus Toma Petcu.

Potrivit acestuia, deși consumul de gaz din România a scăzut, pentru că au dispărut unii consumatori mari, anul acesta a fost înmagazinat cu 1,6% mai mult.

„Se tot pune problema dacă ne ajung aceste gaze! Răspunsul este simplu: Da, ne ajung! Pe de altă parte, în spațiul public au apărut o serie de declarații alarmiste cum că, la iarnă, România va trebui să importe gaze. Mă mir că în 2017 există oameni care se declară îngroziți de acest lucru. Totuși, România importă de zeci de ani gaze naturale, în mod special iarna, în vârfuri de consum. Cu toate astea, e important de spus că România este țara cu cea mai scăzută dependență de importuri din Regiune și își poate asigura singură aproape întreg consumul”, a afirmat Petcu.

Acesta a explicat că astăzi România nu poate extrage din zăcăminte mai mult de 30 de milioane de metri cubi zilnic, iar din depozite alte 26 de milioane de metri cubi. Într-o zi normală de iarnă, în România se consumă aproximativ 50 de milioane de metri cubi de gaze naturale. Deci, cele 56 de milioane metri cubi pe zi, din producția curentă și din înmagazinare, sunt mai mult decât suficiente.

Continuarea, AICI.

Sursă foto. 

loading...

DISTRIBUIȚI

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.





TE-AR MAI PUTEA INTERESA