Acasăoameni noiOBLIGAŢII NOI DE LA UE - Reguli dure la inspecţia tehnică auto

OBLIGAŢII NOI DE LA UE – Reguli dure la inspecţia tehnică auto

spot_img

DISTRIBUIȚI

OBLIGAŢII NOI DE LA UE România este obligată de UE să adopte cât mai rapid un pachet de măsuri privind inspecția tehnică auto.

După modificările aplicate de la 1 ianuarie 2018, potrivit cărora maşinile mai vechi de 12 ani vor face anual inspecţia periodică, noi reguli care să ducă la o mai mare siguranţă rutieră.

România este unul dintre cele șase state membre cărora Comisia Europeană le-a solicitat, în 25 ianuarie, să transpună Pachetul privind inspecția tehnică auto, adoptat în 2014, al cărui scop este de a îmbunătăți inspecția vehiculelor în UE și, prin urmare, siguranța rutieră.

Acest pachet este format din trei directive ale UE pe care statele membre trebuiau să le transpună până la 20 mai 2017. Cu toate acestea, până în prezent, Cipru, Cehia, Germania, Irlanda, România și Slovacia nu au făcut acest lucru sau l-au făcut doar parțial.

Cehia, România și Slovacia nu au adoptat, publicat și comunicat Comisiei măsurile naționale de transpunere a normelor actualizate cu privire la inspecția tehnică periodică a autovehiculelor și a remorcilor acestora (Directiva 2014/45/UE).

Directiva reglementează autoturismele, camioanele, autobuzele, remorcile grele, motocicletele și tractoarele de mare putere și definește elementele care trebuie testate în timpul inspecțiilor tehnice auto, metodele de testare, defectele și evaluarea acestora.

De asemenea, directiva introduce cerințe minime privind infrastructura de inspecție, formarea inspectorilor și organismele de supraveghere.

Prin pachetul său lunar de decizii în constatarea neîndeplinirii obligațiilor, Comisia Europeană urmărește acționarea în justiție a statelor membre care nu și-au îndeplinit obligațiile ce le revin în temeiul legislației UE.

Aceste decizii, care vizează diverse sectoare și domenii de politică ale UE, au scopul de a asigura aplicarea corespunzătoare a legislației UE, în beneficiul cetățenilor și al întreprinderilor.

sursa info Realitatea.net

loading...

DISTRIBUIȚI

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

spot_img
spot_img




TE-AR MAI PUTEA INTERESA