Acasăsinucidere maramuresOBICEI - Sceneta religioasă "Pomul lui Adam", pusa in practica numai de...

OBICEI – Sceneta religioasă „Pomul lui Adam”, pusa in practica numai de tinerii din cartierul Ferneziu (VIDEO)

spot_img

DISTRIBUIȚI

Sceneta religioasă „Pomul lui Adam” este un obicei unic în Maramureș se practică doar de către tinerii din cartierul Ferneziu al orașului Baia Mare, la fel ca si Irodul și Viflaimul , legată de sărbătoarea creştinească a Naşterii Mîntuitorului Iisus Hristos. Interpretarea implică o trupă de actori importantă, de 18-20 tineri, care joacă timp de circa 16 minute, iar personajele biblice sunt Dumnezeu, Adam şi Eva, 3 îngeri, 2 draci, cărora li se adaugă 6 morți și 6 mosi. Obiceiul era prezent şi pe vremea regimului comunist, pentru ca nimeni nu l-a putut interzice. Sceneta se joacă nu din casă în casă. Tinerii umbla cu <Pomul lui Adam> din ajunul Craciunului pînă în seara de Crăciun şi se reia în ajunul Anului Nou. Este un obicei frumos şi în acest an acest obicei împlinește 190 de ani,el fiind adus din zona satului Cetățele. Tinerii care prezintă aceasta scenetă au fost văzuți la Festivalul Datinilor de la Sighetul Marmației, la diverse televiziuni locale, naționale și chiar internaționale.

Anul acesta tinerii din Ferneziu vor putea fi văzuți la Festivalul „Crăciun în Maramureș” din 20 decembrie, care va avea loc la Muzeul Satului din Baia Mare începând cu ora 10. Tinerii țin sa mulțumească pe aceasta cale Consiliului Județean Maramureș pentru invitația de a participa la Festival.

loading...

DISTRIBUIȚI

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.










TE-AR MAI PUTEA INTERESA