OAMENII MARAMUREȘULUI – Părintele Ioan Roman, protopopul romano-catolic de Baia Mare, un exemplu de dăruire pentru comunitatea băimăreană

3
5706

„Un om simplu dintr-o familie simplă, dar frumoasă, din Baia Borșa, care a văzut lumina zilei în primăvara anului 1981. Mă simt – și fără dorința de a fi morbid, ci numai foarte realist – un «craniu» ca toate celelalte care se bucură încă de această viață și încearcă, după posibilități, să își trăiască prezentul din perspectiva tronului de judecată a lui Dumnezeu, în fața căruia voi da seamă de toate gândurile, cuvintele, faptele mele odată, cândva, când îmi va suna ceasul – mai devreme sau mai târziu”. Așa se descrie preotul Ioan Roman, protopopul romano-catolic de Baia Mare.

În vara anului 2013, după șapte ani de slujire în județul Satu Mare, preotul Ioan Roman a ajuns în orașul care avea să îi devină a doua casă, Baia Mare.

Un adevărat slujitor al lui Dumnezeu, părintele Roman militează pentru binele comun. În opinia sa, dacă toată lumea ar fi mai bună, atunci lucrurile ar primi alt sens. Părintele Roman a vorbit despre ce înseamnă cu adevărat preoțimea și ce trebuie să facă slujitorii Domnului pentru a-i atrage pe tineri să asculte Cuvântul Sfânt.

03

Cine este părintele Roman dincolo de haina preoțească?
Conform unei anecdote care circulă printre preoți, Alexandru Macedon îl întâlnește pe renumitul filozof Diogene, care căuta de zor printr-un morman de cranii umane. “Ce cauți?” – îl întreabă regele pe filozof. Diogene răspunde: “Caut craniul tatălui tatălui tău, al regelui Filip, numai că nu-l pot recunoaște”.
Din citatele de mai sus vă pot spune că cel care se află dincolo de haina preoțească este “un pumn de humă însuflețită”, un om simplu dintr-o familie simplă, dar frumoasă, din Baia Borșa, care a văzut lumina zilei în primăvara anului 1981. Mă simt – și fără dorința de a fi morbid, ci numai foarte realist – un “craniu” ca toate celelalte care se bucură încă de această viață și încearcă, după posibilități, să își trăiască prezentul din perspectiva tronului de judecată a lui Dumnezeu, în fața căruia voi da seamă de toate gândurile, cuvintele, faptele mele odată, cândva, când îmi va suna ceasul – mai devreme sau mai târziu.

Cum ați ajuns în Baia Mare și ce v-a determinat să urmați această cale?
În vara anului 2013, după șapte ani de slujire în Satu Mare, perioadă în care am fost și paroh al filiilor Sâi și Homorodu de Jos (comunități mai mici care nu au preot care să locuiască acolo), l-am rugat pe PS Eugen Schonberger, episcopul romano-catolic al diecezei de Satu Mare, să mă lase pentru doi ani într-o parohie de țară din Austria – există această posibilitate pentru preoții tineri ai diecezei noastre – sau să mă mute într-o parohie mai mică, undeva la sat. Cunoscând ambele realități, cea de la țară și cea de la oraș, m-am gândit că ar fi mai bine să mă retrag într-un loc mai liniștit, măcar pentru un timp. Am fost chemat la Episcopie iar Preasfințitul mi-a spus că mă va muta într-o parohie puțin mai mare: la Baia Mare, Sfânta Treime. Așa am ajuns aici. Nici prin ultima bucățică de materie cenușie nu mi-a trecut ideea că voi ajunge în Baia Mare. Mai trebuie să spun că la noi preoții pot fi mutați oricând și oriunde, întotdeauna episcopul având ultimul cuvânt. La hirotonire noi promitem rugăciunea zilnică pentru sfin­țirea poporului, celibatul și ascultarea față de episcop.

interviu01Când ați simțit că drumul preoției este ceea ce v-a rezervat viitorul?
Eu am fost dus de mic copil la biserică, la vârsta de 5 ani ministram (ministranții fiind slujitorii altarului). Părinții și vecinii spun că mă jucam de-a preotul acasă. Făceam liturghii cu sărățele și apă, apoi am primit o “haină preoțească” de la o mătușă și țin minte că împreună cu cei de vârsta mea, când găseam albine sau alte vietăți neînsuflețite, le înmormântam cu mare fast. De mic copil mi-am dorit să fiu preot. Mai târziu, după vizionarea mai multor filme cu Jackie Chan, mi-aș fi dorit să fiu polițist, apoi șofer de tir, apoi actor, profesor… dar după bacalaureat am decis să merg la Institutul Teologic măcar pentru un an, să nu regret după aceea o viață întreagă că nu am încercat măcar să răspund acestei chemări simțită încă din copilărie.

Ce înseamnă să fiți preot?
Dorința lui Dumnezeu este să fim sfinți precum el e sfânt. Kadosh, sfânt în ebraică, înseamnă a tăia. Sfânt este timpul “tăiat” din timpul nostru și oferit lui Dumnezeu. “Sfânt” este locul și omul tăiat din lume și oferit lui Dumnezeu. Chemarea pe care o avem cu toții este de a trăi în lume, dar nu conform ei, nu lipită de ea, ci cumva tăiați, separați de ea și înrădăcinați în Dumnezeu. Aceasta ar fi vocația fiecărui creștin. Apoi preotul trebuie să fie sacerdos, un dar sfânt, darul lumii pentru Dumnezeu și al lui Dumnezeu pentru lume. Sacerdos mai înseamnă să sfințești tot ceea ce atingi. Apoi un alt termen latin pentru preot este pontifex, adică făcător, constructor de poduri. Preotul trebuie să construiască poduri între Dumnezeu și oameni și între om și om.
Îmi place foarte mult ceea ce spunea Sfântul Augustin despre menirea lui: Sunt creștin cu voi și preot pentru voi. Asta înseamnă că eu trebuie să fiu primul care trăiește ceea ce spune, iar îndatorirea de a conduce o comunitate trebuie să fie slujire. Vedeți dumneavoastră, știu teoria, dar practica mă omoară…

interviu02Cum credeți că ar trebui atrași tinerii spre Biserică?
Bună întrebare. Dacă aș ști răspunsul, biserica ar fi plină de tineri.
Dar știu cum am fost eu atras spre biserică. Odată prin rugăciunea și participarea părinților și a bunicilor la viața bisericii. Rugăciunea și modul de viață, exemplul părinților dat copiilor și tinerilor este vital din punct de vedere spiritual. M-aș bucura dacă părin­ții și-ar educa copiii pentru veșnicie și nu numai pentru această viață scurtă, iar în acest proces ar vedea în noi, preoții, parteneri, ba mai mult, membrii ai familiei.
Apoi, pe de altă parte, copiii și tinerii trebuie să ne simtă aproape. Am întrebat odată un tânăr (nu era creștin practicant) care se interesa de colar – bucata de plastic albă din cămașa clericală: tu nu ai văzut niciodată pe nimeni îmbrăcat într-o astfel de cămașă? Răspunsul a fost scurt: de obicei preoții umblă cu mașina, nu-i prea vezi umblând pe jos prin oraș.
Cred că trebuie să fim aproape de ei, de problemele lor. Și cred că noi trebuie să facem primul pas în căutarea lor, nu să-i așteptăm la birou.

Ca preot, intrați în legătură cu mulți tineri dintre cei apropiați de biserică. Care sunt marile lor frământări și ce răspunsuri aveți să le împărtășiți?
Tehnica s-a dezvoltat uluitor în ultimul timp, în societate s-au petrecut schimbări de neconceput acum câțiva ani, dar omul a rămas același. Toate s-au schimbat, dar omul a rămas același. Cred că cea mai mare problemă a tinerilor este legată, pe de o parte, de întrebările existențiale: de ce trăiesc, care este scopul vieții mele, care este locul meu în societate?
Pe lângă aceasta, ei trebuie să lupte cu trei provocări noi și să rămână imuni la trei otrăvuri moderne care curg de peste tot: mentalitatea consumistă, moda și indiferența.

interviu03Mentalitatea consumistă înseamnă a te comporta cu un om ca și cu un obiect: nu-mi place ceva, cumpăr altul sau îl schimb. Și mai înseamnă a te vinde pe piață ca să fii acceptat și iubit, înseamnă a arăta ceea ce nu ești în realitate doar ca să te afirmi, la urma urmei înseamnă să nu îți trăiești viața și vocația și să ajungi să suferi de adevăratul cancer al omului modern: să trăiești ca și cum nu ai muri niciodată și să mori ca și cum nu ai fi trăit niciodată.
Când vorbesc de modă, mă gândesc la obiecte sau comportamente care au statut de simbol și despre care eu cred că mă determină, îmi dau sau îmi iau ceva din valoarea pe care o am. Sincer, o mașină, costum, frizură sau telefon nu mă face nici mai mult, nici mai puțin valoros. Nu ambalajul dă valoare și esență omului. Valoarea noastră se află altundeva, în interiorul nostru.

Iar indiferența, pentru mine, este ca lepra. Te rupe în bucăți. Viața înseamnă mai mult decât a face umbră pământului sau a sta liniștit cu burta plină. Părinții mei zic des că pe lângă cele cinci simțuri pe care le avem ca oameni – dar pe care le au și animalele – mai există două care ne fac umani: bunul simț și simțul responsabilității.
Sincer, mă bucur când văd că tinerii vor o schimbare, că ei critică ceea ce nu funcționează, inclusiv Biserica sau pe noi, preoții. Acesta este un semn foarte bun. Dar îi simt și dezrădăcinați, lipsiți de identitate, orientare și de scop în viață. De aceea ei caută ceva mai bun și exemple de viață autentice. Și aici ar trebui să intervenim noi în special descoperindu-le frumusețea misticii creștine. Sunt convins că marele teolog Karl Rahner avea dreptate: Creștinismul mileniului 3 va fi mistic sau nu va fi. Ar trebui să vorbim mai mult despre sfinți, oameni cu adevărat fericiți și împliniți, adevărate modele de viață. Papa Ioan Paul al II-lea, un om sfânt și veșnic tânăr, îi îndemna de multe ori pe tineri să nu se mulțumească cu mediocritatea.

interviu10În ce acțiuni ați fost implicat? Și câteva cuvinte despre acestea.
V-aș spune în ce m-aș implica mai mult: relația Bisericii cu arta, mă refer aici la colaborarea dintre preoți și artiș­tii plastici, muzicieni, actori, arhitecți, pentru că ei au primit o carismă specială, pe cea a profeției. Cultura și biserica pot face – dar numai împreună – lucruri cu adevărat trainice. Mi-aș mai dori o colaborare și mai strânsă cu instituțiile caritabile ale Bisericii și civile: Caritasul diecezan, Somaschi, Serviciul de Ajutor Maltez, congregațiile călugărești, grupurile de caritate ale parohiilor, Crucea Roșie, spitale, etc., în vederea elaborării unui curs comun de voluntariat pentru tineri și adulți, respectiv a extinderii serviciilor caritative. Și mai îmi doresc o colaborare strânsă între reprezentanții diferitelor culte creștine; oricum pașii pe care i-am făcut împreună până acum sunt frumoși și dătători de speranță.

Să ne spuneți câteva cuvinte despre corul Bisericii „Sfânta Treime” din Baia Mare.
Avem două coruri: Sancta Trinita, corul adulților, și Schola Rivulina, corul tinerilor. În primul rând vreau să-i mulțumesc dirijorului și organistului Czol Ernö, care și-a dedicat toată viața acestor oameni frumoși și muzicii sacre.
Mulțumesc și coriștilor care întotdeauna își fac timp pentru repetiții și înalță, prin vocea și cântecul lor, celebrarea liturgică.
Sunt convins că arta, printre care și muzica, are puterea de a modela sufletul, inima și a celui care o practică, și a celui care se bucură de ea. Iar coriș­tii sunt misionari în adevăratul sens al cuvântului, pentru că dau mai departe o valoare inestimabilă atât generațiilor următoare, cât și celor mai puțin implicați.

Dacă ar fi să comparați meseria de preot cu ce altă meserie ați compara-o? De ce?
Ar fi destul de rău să consider preoția o meserie. De fapt se vede de departe dacă un preot își trăiește vocația sau o bifează ca pe o meserie. Oamenii simt asta și ne taxează. Dar să revin la întrebare: aș compara preoția cu vocația de medic. Medicul vindecă trupul, preotul, sufletul. Dar și medicina, și teologia încep să gândească “holistic”, adică să vadă omul ca un întreg, trup și spirit.
Medicul nu va putea vindeca trupul fără să lucreze la psihicul omului, cum nici preotul nu va putea predica evanghelia burților goale. Implicarea efectivă a bisericii în ajutorarea celor nevoiași este indispensabilă. Trebuie să pornim din realitatea psihosomatică a omului și să ne concentrăm asupra tuturor nevoilor lui ca atare.

Cum ați descrie municipiul Baia Mare și biserica în care slujiți?
Orașul Baia Mare este foarte frumos. Dar și mai frumoși sunt locuitorii acestuia, oameni cu inima largă și mare, binevoitori, ospitalieri, deschiși, capabili de sacrificii mari, dăruiți unor scopuri nobile. Dar și aici, ca peste tot, există dezbinare, râcă între oameni. Binele comun ar trebui să fie întotdeauna mai important decât cel personal. Ar trebui de trecut mai des peste orgolii, pentru că trebuie să lucrăm în echipă, și, ceea ce este mai important, ar trebui să fim și să trăim ca o familie. Dezbinarea a fost dintotdeauna arma cea mai subtilă și eficientă a diavolului care găsește în noi colaboratori perfecți atunci când suntem mândri și orgolioși.

Revenind la partea a doua a întrebării, biserica în care slujesc este cel mai vechi monument baroc de pe teritoriul României, un lăcaș de cult foarte frumos și cu o acustică foarte bună.
Dar, ca orice biserică, este frumoasă când e plină. Adevărata frumusețe a Bisericii este dată de pietrele vii, adică de oamenii care se reînnoiesc necontenit prin darul Duhului Sfânt. El trebuie să fie rădăcina noastră. Ori fără rădăcină, copacul dar și cea mai mică plantă se usucă și rămâne fără viață.

Simona Vasiac

Te-ar mai putea interesa

Loading...

3 COMENTARII

  1. Vreti sa aveti mai multi tineri , mai multi credinciosi in biserica ? Parintele Paisie spune ca „Datoria de a ajuta pe altii este o datorie crestineasca „Daruind vei dobandi”. Mai spune ca „Ma bucur ca avem aceasta posibilitate de a ajuta pe oameni si din punct de vedere financiar sa-si implineasca visele ,nu doar din punct de vedere duhovnicesc ca ei sa ajunga in imparatia lui Dumnezeu.” Parintele Paisie a gasit Talk Fusion-ul …ca mod de viata si eu la fel . Poate fi si un mod de a atrage tinerii la biserica .

  2. MAINE, 05.05.2016 , PREOTUL IOAN ROMAN IMPLINESTE 35 DE ANI !
    Fostului Paroh al Bisericii Calvaria din Satu Mare care a slujit comunitatea:
    Părintele Ioan Roman (2007- 2013 ), originar din Baia Borsa, Maramureş, a fost parohul nostru de la 1 august 2007. Datorită lui parohia noastră a devenit oarecum peregrină, mai ales prin participarea în tot cursul anului a corului Adoremus la numeroase sărbători şi hramuri din alte localităţi ale diecezei. La propunerea părintelui Roman, parohia a organizat în anul 2009 aniversarea a 100 de ani de la ridicarea bisericii Calvaria, solicitând în acest sens aprobarea şi binecuvântarea episcopului Eugen Schönberger, inclusiv prin proclamarea unui an jubiliar. La fel ca şi predecesorii săi, părintele Roman colaborează cu preoţii iezuiţi care au activat sau activează în Satu Mare: P. Iulian Budău, P. Jean Magnan SJ , P. Florin Silaghi SJ, P. Vasile Tofană SJ , Pr. Olivo Bosa SJ respectiv cu persoanele consacrate din dieceză.

    Ii uram din tot sufletul un sincer si calduros :
    LA MULTI ANI BINECUVANTATI DE HARURI SFINTE, PARINTE !
    Enoriasii sai si membri Corului ADOREMUS de la BISERICA CALVARIA din SATU MARE

    Pasii omului curat lasa urme pe unde a calcat…
    Asa a facut si dansul : A sfintit locul pe unde a trecut…lasand in urma un lacas de cult complet renovat !
    De-atatea ori ne-a apropiat si emotionat prin cuvintele sfinte pline de har transmise si rostite apasat si profund meditat, simplu, direct dar mereu subliniind esenta si ajungand la fiecare suflet vibrant si inaltator !
    Asa este in tot ceea ce a trait in fiecare zi, la fiecare liturghie !
    In fiecare aspect al vietii, sub o forma sau alta. Intr-un final, totul s-a redus la ceea ce a oferit oamenilor care i-au trecut prin viata.
    Acestea i-au construit experienta, acestea i-au determinat urmatoarea calatorie…
    Cararile pe care umbli acum, iti construiesc calatoria urmatoare…si..tot asa…

    PREOT IN VEAC ESTI TU !
    Esti o binecuvantare la Casa lui Dumnezeu!
    Esti o scanteie din Lumina Divina!
    Esti un Copil Divin!
    Esti o Raza Divina!
    Permite-ti sa stralucesti !
    Permite-ti sa luminezi !
    Permite-ti sa fii bland, indiferent de circumstante!
    Fii bland. Iar. Si iar. Si iar… Fii bland…
    Iar cand esti atacat, ofera o imbratisare… Iar cand primesti o palma, ofera o mangaiere… De ce ai face asta?
    Tu stii deja… Tu ai simtit Chemarea !
    La fel, si noi, cu toate ca nu esti langa noi, dar, datorita Tie:
    Stim ce este Lumina… Ca este Raza Ta Divina…
    Si, cu totii o simtim !

    Fii Binecuvantat Parinte cu toate Harurile Sfinte !

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.