AcasăNews AlertO tânără din Sârbi a fugit prin gradini de poliţie pentru că...

O tânără din Sârbi a fugit prin gradini de poliţie pentru că se afla la volan sub influenţa alcoolului

spot_img

DISTRIBUIȚI

În perioada 22 – 23 noiembrie a.c., poliţiştii care efectuau serviciul de supraveghere şi control a traficului rutier au constatat patru infracţiuni la regimul circulaţiei pe drumurile publice. Trei bărbaţi, în vârstă de 18, 25 şi 43 de ani şi o femeie de 27 de ani au săvârşit trei infracţiuni de conducere sub influenţa alcoolului şi o infracţiune de conducere fără permis. Faptele penale au fost constatate pe raza localităţilor Baia Mare, Ardusat, Vişeu de Sus şi Mireşu Mare. Poliţiştii au întocmit dosare penale pe numele celor patru maramureşeni.

O tânără a fugit de poliţie pentru că se afla la volan sub influenţa alcoolului

În noaptea de sâmbătă spre duminică, la ora 22.40, poliţiştii Secţiei 3 Poliţie Rurală Fărcaşa, în timp ce efectuau serviciul de supraveghere şi control a traficului rutier, au efectuat semnalele regulamentare de oprire a unui autoturism ce se deplasa pe DJ 193 din Ardusat.

La o distanţă de aproximativ 30 de metri de echipajul de poliţie autoturismul s-a oprit brusc iar din maşină a ieşit o femeie care a încercat să intre în curtea unui imobil şi pentru că uşa de acces era închisă a sărit gardul împrejmuitor şi a fugit în grădină. Poliţiştii au urmărit-o, au prins-o şi au identificat-o ca fiind o tânără de 27 de ani din comuna Budeşti, sat Sârbi. Ea a fost testată cu aparatul etilotest şi s-a constatat că se afla sub influenţa băuturilor alcoolice. De asemenea, i-au fost recoltate probe biologice pentru stabilirea alcoolemiei.

Poliţiştii continuă cercetările urmând ca la finalizarea lor să propună măsuri conform prevederilor legale.

loading...

DISTRIBUIȚI

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.





TE-AR MAI PUTEA INTERESA