AcasăEvenimentO mașină plină de țigări de contrabandă, depistată la frontiera cu Ucraina....

O mașină plină de țigări de contrabandă, depistată la frontiera cu Ucraina. La volan se afla un minor

spot_img

DISTRIBUIȚI

Pe timpul unei acţiuni de combaterea a contrabandei, poliţiştii de frontieră maramureşeni au depistat un minor în vârstă de 15 ani care conducea o maşină în care erau ascunse ţigări de contrabandă.

În data de 5 mai a.c., în jurul orei 14.00, cu ocazia executării unei acţiuni pe linia combaterii traficului ilegal cu ţigări, poliţiştii de frontieră din cadrul Sectorului PF Valea Vişeului au oprit pentru control, pe raza localității Petrova, jud. Maramureş, un autoturism marca Volkswagen, în care se aflau doi tineri.

„La controlul documentelor, lucrătorii noştri au constatat că şoferul maşinii este un minor în vârstă de 15 ani şi pasagerul din dreapta este un adolescent în vârstă de 16 ani. Poliţiştii de frontieră i-au condus pe cei doi sediul sectorului în vederea continuării cercetărilor.

În urma verificării autoturismului, care aparţine unui bărbat din judeţul Maramureş, au fost descoperite, ascunse într-un loc special amenajat in portbagajul maşinii, precum și în aripa stânga spate, 500 de pachete cu țigări de proveniență ucraineană. În cadrul cercetărilor, cei doi adolescenţi au dat declaraţii contradictorii cu privire la motivul prezentei lor în zona de frontieră.

Totodată, poliţiştii de frontieră au anunţat şi părinţii celor doi minori, ocazie cu care aceştia au declarat că nu ştiau de fapta copiilor lor, crezând că sunt la şcoală.  În cauză se fac cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de colectare, deținerea, producerea, transportul, preluarea, depozitarea, predarea, desfacerea și vânzarea bunurilor sau a mărfurilor care trebuie plasate sub un regim vamal cunoscând că acestea provin din contrabandă sau sunt destinate săvârșirii acesteia.
De asemenea, conducătorul auto mai este cercetat și pentru săvârșirea infracțiunii de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoana care nu posedă permis de conducere”, au anunțat oficialii ITPF Sighetu Marmației.

Autoturismul folosit la activitatea infracțională a fost indisponibilizat în vederea continuării cercetărilor, iar întreaga cantitate de țigări în valoare de 4.400 lei a fost ridicată în vederea confiscării.

 

loading...

DISTRIBUIȚI

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.










TE-AR MAI PUTEA INTERESA