NUNȚI DE FIȚĂ – Cât plătesc tinerii români pentru organizarea nunților

0
218
www.acasatv.md

NUNȚI DE FIȚĂ  Ce înseamnă astăzi organizarea unei nunţi şi care este bugetul mediu pe care îl pregătesc tinerii? Cifrele arată că cei mai mulţi îşi fac planuri de la 8.000 de euro în sus. Adelina şi Ciprian N. şi-au plănuit nunta din această toamnă încă de anul trecut. Au avut un buget de 8.000 de euro şi, pentru a fi siguri că totul iese ca la carte, au angajat o agenţie organizatoare de nunţi. „Există o listă cu cele mai bune săli pe care trebuie să le închiriezi din timp, iar o agenţie te ajută, într-un fel, să faci o selecţie“, spun ei.

Cuplul face parte din cele 17.000 de cupluri din Bucureşti, care au decis să-şi lege destinele anul acesta. Cel puţin aşa arată estimările, în uşoară creştere faţă de 2015, când, spun statisticile, s-au oficializat 16.379 de căsătorii în Capitală. „Nunţile se rezervă, în medie, cu un an înainte, aşa cum se întâmpla, de altfel, şi în anii anteriori. De asemenea, 90% dintre căsătorii se oficializează sâmbăta, în timp ce 10% dintre clienţi preferă duminica pentru preţurile mai reduse  pe partea de catering“, spun reprezentanţii Jubile Catering.

Iar dacă astăzi se observă o uşoară creştere a numărului de căsătorii, nu acelaşi lucru se poate spune despre invitaţii unei nunţi: în 2014 participau, în medie, 160 de persoane, în timp ce anul acesta numărul s-a redus la 100. „Preţurile pentru organizarea unui eveniment de acest gen, în cadrul unui salon, variază între 8.000 şi 10.000 de euro, pentru aproximativ 100 de persoane. Numărul evenimentelor cu un număr de invitaţi peste 250 este destul de rar, frecventat doar de persoanele cu venituri mari şi foarte mari“, mai spun reprezentanţii Jubile Catering. Potrivit lor, şi solicitările clienţilor s-au schimbat, fiind implementate concepte mult mai sofisticate faţă  anii anteriori. De exemplu, dacă  în perioada 2010-2014 se cereau aranjamente florale simple şi decoraţiunile clasice, astăzi sunt solicitate tematici de film, muzică sau călătorii, iar  în locul aranjamentelor florale se folosesc note muzicale, role de film sau globuri geografice. Aşadar, odată cu trecerea anilor, a crescut şi numărul cererilor pentru pachetele opţionale. De exemplu, în vara acestui an sunt în vogă Candy Barurile şi Ice Cream Bike-urile.

Mai multe, AICI.

Te-ar mai putea interesa

Loading...

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.