AcasăActualitateSocialNU STĂM RĂU - România, al cincilea producător de cereale şi al...

NU STĂM RĂU – România, al cincilea producător de cereale şi al treilea crescător de ovine din UE

spot_img

DISTRIBUIȚI

Uniunea Europeană a recoltat în 2014 o cantitate-record de 331,7 milioane tone de cereale, pe primul loc fiind Franţa, cu 72,7 milioane de tone, urmată de Germania (52 milioane de tone), Polonia (31,9 milioane de tone), Marea Britanie (24,5 milioane de tone) şi România (22,1 milioane de tone), arată datele statistice publicate joi de Oficiul European de Statistică (Eurostat).
În 2014, producţia de cereale a crescut comparativ cu 2013 în marea majoritate a statelor membre, inclusiv în România, de la 20,8 milioane de tone la 22,1 milioane de tone. De asemenea, producţia de cereale a UE a fost mai mare cu 15,2% în 2014 faţă de producţia medie realizată în 2000-2012, chiar dacă în aceeaşi perioadă suprafaţa cultivată a scăzut cu 5%.

În rândul statelor membre, cele mai remarcabile creşteri ale producţiei de cereale au fost înregistrate în cazul statelor baltice, Lituania (72,4%), Estonia (70,3%) şi Letonia (68,3%), urmate de Bulgaria (56,9%), Slovacia (49,3%) şi România (39,1%).

În 2014, populaţia de ovine a UE era de 84,2 milioane de animale, aproape identică cu cea de vite. Peste un sfert (27%) din ovinele din UE erau crescute în Marea Britanie, 23 milioane de ovine, urmată de Spania (18%) şi România (11%, cu 9,5 milioane de ovine).

loading...

DISTRIBUIȚI

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.










TE-AR MAI PUTEA INTERESA