NU S-A ASIGURAT – Un mopedist a fost accidentat pe strada Vasile Lucaciu din Baia Mare

0
400

Un alt accident rutier soldat cu rănirea unui mopedist a avut loc tot ieri, 19 august, pe strada Vasile Lucaciu din municipiul Baia Mare.

Un băimărean în vârstă de 64 de ani se deplasa cu un motoscuter dinspre strada Industriei spre strada Electrolizei. Nu s-a asigurat la schimbarea direcţiei de pe banda I pe banda II de circulaţie şi a intrat în coliziune cu un autoturism condus regulamentar în aceeaşi direcţie de mers. În urma accidentului, mopedistul a suferit leziuni corporale grave şi a fost transportat la spital unde a rămas internat. Ambii participanţi la trafic au fost testaţi cu aparatul etilotest şi s-a constatat că doar mopedistul se afla sub influenţa băuturilor alcoolice. Cercetările continuă.

Cele mai multe accidente în care sunt implicaţi conducătorii de motociclete şi mopede se produc atunci când aceştia rulează cu viteza excesivă, pierd controlul asupra vehiculului şi cad, lovindu-se de carosabil ori alte vehicule, sau atunci când ceilalţi conducători de vehicule nu le acordă prioritate de trecere sau nu se asigură la schimbarea direcţiei de mers.

Pentru prevenirea şi combaterea accidentelor rutiere soldate cu rănirea motocicliştilor şi mopediştilor, poliţiştii maramureşeni desfăşoară în mod constant activităţi în cadrul campaniei „MOTOCICLIŞTII EXISTĂ ÎN TRAFIC” – “ALEGE VIAȚA!” şi recomandă participanţilor la trafic:

  • să conducă motocicleta sau mopedul doar dacă posedă permis de conducere corespunzător (categoria A pentru motociclete, respectiv categoria AM pentru mopede)
  • să conducă vehiculele cât mai aproape de marginea din dreapta a părţii carosabile şi să folosească ziua, permanent, luminile de întâlnire;
  • să poarte în timpul mersului, pe drumurile publice, căşti de protecţie omologate;
  • să fie atenţi la schimbarea direcţiei de mers pentru că oricând poate apărea din faţă ori din spate un motociclist sau un mopedist.

Te-ar mai putea interesa

Loading...

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.