AcasăActualitateSocialNOI REGLEMENTĂRI LEGISLATIVE – S-au modificat formularele pentru încadrarea copiilor în grad...

NOI REGLEMENTĂRI LEGISLATIVE – S-au modificat formularele pentru încadrarea copiilor în grad de handicap

spot_img

DISTRIBUIȚI

NOI REGLEMENTĂRI LEGISLATIVE Criteriile și metodologia pentru evaluarea și încadrarea copiilor cu dizabilități în grad de handicap au suferit modificări recente.

Acestea ca urmare a Ordinului nr.1306/1883/2016 pentru aprobarea criteriilor biopsihosociale de încadrare a copiilor cu dizabilități în grad de handicap și a modalităților de aplicare a acestora, respectiv Ordinului nr. 1985/1305/5805/2016 privind aprobarea metodologiei pentru evaluarea şi intervenţia integrată în vederea încadrării copiilor cu dizabilităţi în grad de handicap, a orientării şcolare şi profesionale a copiilor cu cerinţe educaţionale speciale, precum şi în vederea abilitării şi reabilitării copiilor cu dizabilităţi şi/sau cerinţe educaţionale speciale, cel din urmă fiind publicat în Monitorul Oficial nr. 1019/2016.

Potrivit noilor reglementări legislative s-au modificat și formularele pentru încadrarea copiilor în grad de handicap. Formularele care au suferit modificări sunt: fișa de evaluare psihologică, fișa medicală sintetică, fișa psihopedagogică și anexa anchetei sociale –factori de mediu (document nou introdus). Formularele valabile sunt certificatul medical tip A5 și ancheta socială.

Noile formulare pot fi obținute de la sediul DGASPC Maramureș, strada Banatului nr. 1, de pe pagina de internet a instituției – www.dgaspcmm.ro și de la primăriile de domiciliu.

În cazul copiilor cu dizabilități care au fost planificați în cursul lunii februarie s-a realizat informarea scrisă transmisă prin poștă împreună cu noile formulare. Totodată, părinții sau aparținătorii legali care urmează să se prezinte cu copiii pentru încadrare în grad de handicap la Serviciul de Evaluare Complexă  din cadrul DGASPC Maramureș sunt rugați să completeze noile formulare necesare la dosar.

De asemenea, primăriei de domiciliu, respectiv Serviciului de Asistență Socială, îi revine obligația să completeze factorii de mediu apreciați ca facilitatori sau bariere pentru copilul cu dizabilități ca anexă a anchetei sociale ce necesită a fi întocmită pentru cazurile de evaluare/reevaluare a copilului cu dizabilități.

Factorii de mediu (cu termen de valabilitate între 3 și 6 luni), trebuie întocmiți ca și completare a anchetei sociale la cazurile copiilor cu dizabilități pentru care s-a eliberat ancheta socială în cursul lunii decembrie 2016. În cazul familiilor care solicită întocmirea unei anchete sociale în vederea încadrării în grad de handicap se va întocmi și anexa cu factorii de mediu. Necompletarea acesteia presupune că dosarul este incomplet și nu poate fi preluat pentru evaluare.

Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Maramureş

loading...

DISTRIBUIȚI

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.










TE-AR MAI PUTEA INTERESA