AcasăActualitateSocialNE VOR TRAGE PE DREAPTA - Vara aceasta sunt patru zile...

NE VOR TRAGE PE DREAPTA – Vara aceasta sunt patru zile în care şoferii vor putea fi opriți în trafic fără să fie amendați

spot_img

DISTRIBUIȚI

Şoferii care circulă pe drumurile naţionale în lunile iunie şi august ar putea fi traşi pe dreapta, în patru zile deja stabilite, şi rugaţi să răspundă la câteva întrebări. Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale (CNADNR) a anunţat că va realiza un studiu de circulaţie numit „Ancheta de circulaţie origine-destinaţie”.
Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România (CNADNR) a anunţat că studiul de circulaţie va fi organizat în zilele de 10, 17, 24 iunie şi 19 august 2015.

„Acest studiu constituie baza de date statistice pentru determinarea curenţilor de trafic în scopul orientării investiţiilor, alocarea bugetelor şi ajustarea strategiilor de dezvoltare. Acţiunea se va desfăşura în puncte determinate prin metode statistice, pe întreaga reţea de drumuri naţionale din România”, potrivit CNADNR.

În aceste puncte vor fi echipe de recenzori şi agenţi de circulaţie care vor invita conducătorii de vehicule pe o banda de rezervă – acostament sau banda I-a – şi le vor adresa un set de întrebări. Ei vor fi întrebaţi despre originea plecării în cursa (ex.: Bucureşti, Zalău), destinaţia cursei (ex.: Suceava, Budapesta), ruta (ex.: Bucureşti – Piteşti – Sibiu – Deva – Arad – Nădlac), scopul călătoriei (ex.: turistic, afaceri, naveta, alte scopuri), pentru vehicule de transport marfă: felul mărfii, pentru vehicule de pasageri: numărul de pasageri.

CNADNR a precizat că datele referitoare la numărul de înmatriculare al vehiculului, numele conducătorului auto sau alte date de înmatriculare – identificare nu vor fi înregistrate.

„Menţionăm că întrebările vizează direcţiile de deplasare, scopul deplasării, natura transportului, informaţiile solicitate fiind complet anonime”, conform unui comunicat al CNADNR.

Recenzorii vor purta ecusoane şi vor consemna răspunsurile pe formulare tipărite.

„Fiind vorba despre o acţiune de interes public, CNADNR SA roagă conducătorii de vehicule să colaboreze cu recenzorii astfel încât ancheta să se desfăşoare în condiţii optime şi într-un timp cât mai redus”, se mai arată în comunicatul companiei.

loading...

DISTRIBUIȚI

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.




TE-AR MAI PUTEA INTERESA