Acasăsinucidere maramuresA MURIT JOHN GLENN - Primul astronaut american care a orbitat în...

A MURIT JOHN GLENN – Primul astronaut american care a orbitat în jurul Pământului

spot_img

DISTRIBUIȚI

John Glenn, cunoscut de o lume întreagă după ce în 1962 a orbitat Terra la bordul capsulei spaţiale Friendship 7, se afla în spitalul din Columbus, Ohio, de mai bine de o săptămână. El a murit înconjurat de familie, relatează BBC.

În anul 1998, la 36 de ani după zborul său istoric, John Glenn a devenit cel mai bătrân om care a ajuns în spaţiu. Avea atunci 77 de ani. În 2012, Barack Obama i-a acordat Medalia Prezidenţială a Libertăţii, cea mai înaltă distincţie civilă acordată în Statele Unite.

Miercuri a apărut anunţul că Glenn a fost spitalizat „de mai mult de o săptămână”, potrivit purtătorului de cuvânt al Ohio State University, Hank Wilson. Glenn a fost internat la James Cancer Hospital, la Ohio State University, dar boala sa nu a fost dezvăluită. În 2014, el a survenit o intervenţie chirurgicală cardiacă.
După moartea sa, preşedintele Barack Obama a lansat o declaraţie tribut. „Odată cu trecerea în nefiinţă a lui John, naţiunea noastră şi-a pierdut un simbol, iar Michelle şi eu am pierdut un prieten”, a spus Obama. „John şi-a petrecut viaţa rupând bariere, de la apărarea libertăţii noastre ca pilot decorat de luptă al Marine Corps în al Doilea Război Mondial şi Coreea, până la stabilirea unui record transcontinental de viteză, pentru a deveni, la vârsta de 77 de ani, cel mai bătrân om care să atingă stelele. John întotdeauna a avut tot ce trebuie, inspirând generaţii de oameni de ştiinţă, ingineri şi astronauţi care ne vor duce pe Marte şi dincolo, nu doar pentru a vizita, ci pentru a rămâne”, a mai declarat Obama.

Administratorul NASA, Charles Bolden, l-a numit pe Glenn un mentor, model şi drag prieten. „Curajul extraordinar al lui Glenn, intelectul, patriotismul şi umanitatea sa au fost semnele distinctive ale unei vieţi măreţe”, a spus Bolden.

Sursă foto.
loading...

DISTRIBUIȚI

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.





TE-AR MAI PUTEA INTERESA