AcasăActualitatePoliticMOȚIUNEA POPULARĂ – La muncă, nu la-ntins mâna, domnilor liberali!

MOȚIUNEA POPULARĂ – La muncă, nu la-ntins mâna, domnilor liberali!

spot_img

DISTRIBUIȚI

Partidul Național Liberal continuă să facă opoziție. Acum, modul în care fac liberalii opoziție nu prea este clar, deoarece acțiunile lor produc mai degrabă sprâncene ridicate de mirare. Altă dată, aceste acțiuni par a fi de-a dreptul puerile.

Odată cu anunțul făcut de Victor Ponta că nu va reveni săptămâna aceasta la Guvern, au ieșit în conferință de presă cei doi lideri ai PNL, Vasile Blaga și Alina Gorghiu. Pe lângă atacurile normale la adresa lui Victor Ponta, solicitările de demisie, etc. etc., un lucru a atras atenția tuturor. Un demers care, încă nu se știe dacă e serios sau doar este luat în calcul, arată cât de fragilă, dacă nu copilărească, e strategia PNL.

„În opinia noastră, boala premierului se numește altfel, este boala de putere. Astăzi, PNL a decis, în ședința de unificare, să demareze o moțiune populară. O denumim moțiune populară pentru demiterea lui Victor Ponta fiind practic un al doilea episod după noiembrie 2014 când prin vot Victor Ponta a fost trimis acasă„, a spus Alina Gorghiu.

Spuneam că nu se știe cât de serioasă este această inițiativă a liberalilor, deoarece, dacă ar fi așa, ar produce hohote de râs. Adică, devin un fel de asociație non-guvernamentală care strânge semnături pentru „o cauză nobilă”. Le mai trebuie un carton pe care să scrie cu litere de tipar că le cer oamenilor o semnătură și vor arăta precum acele personaje care cer bani pentru diverse construcții.

Aici sunt două mari probleme. Nu există în România ideea de moțiune populară. Este strict o chestiune de imagine pe care liberalii o folosesc pentru a mai încerca să crească în ochii românilor. Dacă cineva îi întreabă cum vor folosi aceste semnături, cel mai probabil vor da din umeri. Totodată, moțiune populară sună mai degrabă ca o chestiune specifică socialiștilor, ca să nu spunem comuniștilor.

Doi la mână, pentru a da jos un Guvern, PNL trebuie să o facă în Parlament, să aibă o majoritate clară. Momentan ei nu au așa ceva.

PNL ar trebui să profite de aceste momente în care nimeni nu se uită la ei, întreaga opinie publică fiind preocupată de Victor Ponta și de alte chestiuni guvernamentale, pentru a-și contura o strategie clară pentru toamnă, atunci când au o nouă șansă să dea jos Guvernul. PNL nu ar trebui să aștepte să le pice guvernarea din cer, ci trebuie să muncească pentru ea. Pe principiul „la muncă, nu la-ntins mâna”. (Andrei Angelescu)

 

 

loading...

DISTRIBUIȚI

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.










TE-AR MAI PUTEA INTERESA