AcasăActualitateMOŞII DE VARĂ 2017 - Ce trebuie să faci cu o zi înainte...

MOŞII DE VARĂ 2017 – Ce trebuie să faci cu o zi înainte de Rusalii

spot_img

DISTRIBUIȚI

MOŞII DE VARĂ 2017 Cu o zi înainte de sărbătoarea Rusaliilor, sunt pomeniţi cei trecuţi în nefiinţă. Potrivit credinţei populare, sufletele morţilor (moşilor) părăsesc mormintele în Joia Mare (cea de dinaintea Paştilor), rătăcesc printre cei vii şi se întorc la locul lor în Ajunul Rusaliilor. Momentul poartă denumirea populară „Moşii de vară”.

În toate bisericile ortodoxe se vor oficia Sfinte Liturghii, urmate de slujbe de pomenire a celor trecuţi la cele veşnice.

Pe parcursul Anului Bisericesc (1 septembrie-31 august), creștinii ortodocși îi pomenesc în biserici și mânăstiri pe moșii și strămoșii lor adormiți în 18 sâmbete din an.

Totodată, în acest interval există două sâmbete când se oficiază slujbe speciale pentru pomenirea generală a morților (cunoscute în tradiția populară cu numele de „Moși”).

Una dintre cele mai importante pomeniri generale pentru toți morții se oficiază în ajunul Rusaliilor, sub numele de Moşii de Vară sau Moşii Cireşelor.

De ziua Moșilor de Vară se împart oale pentru morți, pentru a avea din ce să bea apă. Nu se spală în această zi și nu se muncește.

Pe vremuri, se spunea că femeile nu trebuie să toarcă și nu trebuie să arunce lături. De ce? Superstițiile spuneau că dacă femeile torc, se întorc colacii împărțiți pentru pomenirea morților.

Dacă se aruncau lături, se spunea că ajung în gura morților, care se răzbună. Oamenii nu trebuie nici să măture în această zi.

Tradiția veche mai spunea că din primul fel de mâncare pe care-l guști în această zi, trebuie să împarți, ca să nu se abată asupra ta pierderi.

Dacă oamenii scot apă din fântână de Sâmbăta Morților, trebuie să lase un bănuț pentru apa celor morți.

Ce se împarte trebuie să fie nou și proaspăt.

Potrivit calendarulortodox.ro, se mai spunea că dacă în această zi plouă, anul va fi mănos. Și dacă arunci o crenguță de tei în ploaie, se oprește.

Credinţele populare spun că în această zi nu se mătură, întrucât morţii vor primi praf în loc de mâncare şi nici nu se spală.

Chiar dacă stai la casă, este interzis să dormi în afara casei, pentru că te poţi întâlni cu spiritele morţilor care cutreieră pe pământ. De asemenea, nu este bine să treci pe lângă fântâni sau printr-o răscruce de drumuri, pentru că pe acolo trec duhurile rele.

Alte lucruri despre Moşii de Vară citeşte AICI

FOTO

loading...

DISTRIBUIȚI

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.




TE-AR MAI PUTEA INTERESA