MONȘTRII CU CHIP DE OAMENI – Un bărbat din Bistrița-Năsăud și-a violat, împreună cu un prieten, copilașul de numai câțiva ani

0
529

MONȘTRII CU CHIP DE OAMENI  Ioan Chira, împreună cu un prieten de-al său, și-a abuzat sexual copilașul de câțiva anișori. După 4 ani de zile a venit și sentința, iar cei doi au ajuns după gratii, pentru următorii ani.

Loading...

Bistrițenii se cutremurau în 2014, când a ieșit la iveală povestea unui copilaș de 5 anișori, violat de tată și un prieten al acestuia. Mama micuțului nu știa nimic despre ceea ce se întâmpla când cei doi bărbați se întâlneau și consumau alcool.

Băiețelul și-a făcut într-un final curaj, și a spus unor vecini despre chinul prin care trecea. La aproape 4 ani de la cele întâmplate, cei doi violatori au ajuns după gratii.

La data de 16 februarie a.c., polițiștii Serviciului de Investigații Criminale au pus în aplicare două mandate de executare a pedepsei închisorii, emise de Judecătoria Bistrița, împotriva a doi bărbați de 59 ani din Bistrița, respectiv de 38 ani din Breaza. Astfel, bărbatul de 59 ani a fost condamnat la 9 ani închisoare, iar bărbatul de 38 ani a fost condamnat la 7 ani închisoare, ambii pentru comiterea infracțiunii de viol. Cei doi au fost încarcerați în Penitenciarul Bistrița”, explică reprezentanții IPJ BN.

Sursă info și foto.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.