DREPT LA ȚINTĂ – Mizerabil, domnule președinte! Mizerabil!

7
971

DREPT LA ȚINTĂ Aţi ieşit în faţa poporului român să anunţaţi un fals. V-aţi luat blana de patriot şi aţi anunţat cumplita veste a fuzionării DIICOT cu DNA, apoi aţi încheiat, ca un propagandist, cu: „Jos mâinile de pe DNA!“.

Trecem deocamdată peste faptul că, din toate informaţiile pe care le-am aflat, DNA este obedientă preşedintelui şi în nici un caz PSD sau PNL. Din păcate, i-aţi înşelat pe tinerii ieşiţi să îşi exprime revolta, direcţionându-le sentimentele către PSD (un partid pe care şi ei şi eu nu-l suportăm), pentru a vă spăla pe mâinile care vă stau şi pe DNA, şi pe SRI, chiar şi pe CSM. Dar asta este altă poveste, lipsită, din păcate, de forţa politică pregătită să demonstreze şi să vă acuze public şi oficial.

PSD tremură în aceste zile, fapt care v-a împins să-i mai puneţi în cârcă un neadevăr. Că anticorupţia (instrument prin care vă strîngeţi adversarii cu uşa) urmează a fi sugrumată prin unificarea DIICOT cu DNA, pusă la cale de sâsâitul şi antipaticul ministru al Justiţiei. Iar dumneavoastră, patriot, anticorupt şi moderator, aţi ieşit la microfon pentru a zice „Jos mâinile de pe DNA!“.

Domnule preşedinte, fără DNA şi fără SRI, sunteţi un preşedinte nul. Nul, mediocru, dar periculos, care muşcă din prima dezinformare care-i ajunge sub nas, care agită lumea în numele unei alegaţii. Un site (EurActiv) a difuzat o ştire care a fost apoi umflată de tele-favoritul dumneavoastră Rareş Bogdan (cel care marţi noapte striga: „Distrugeţi România, fire-aţi ai dracului!“).

Un alt site care vă iubeşte a scris: „O altă mişcare menită să anihileze procurorii este comasarea DNA cu DIICOT. Acest proiect e mai vechi şi nu e clar când urmează să fie promovat, însă acesta este strict clasificat. Mutarea are ca scop înfiinţarea unei noi instituţii, ca modalitate de a impune noi procurori-şefi agreaţi de PSD. Numele cel mai vehiculat la conducerea noii structuri este Oana Schmidt-Hăineală, numită secretar de stat în Ministerul Justiţiei condus de Florin Iordache“ (HotNews).

Nici măcar n-aţi considerat obligatoriu să puneţi un consilier să verifice! Și un amărît de primar de comună s-ar fi întrebat dacă o fi sau nu adevărat. Dumneavoastră, nu! Nici măcar n-aţi reţinut că o asemenea idee a trecut prin mintea Ralucăi Prună, pe care, spre ruşinea dumneavoastră, aţi numit-o ministru al Justiţiei în „guvernul meu“. Sau ştiaţi despre falsitatea ştirii pe care v-au produs-o amploaiaţii şi aţi folosit-o numai pentru a vă arăta dragul faţă de DNA? Mare mizerie, domnule preşedinte. Mare, mare mizerie şi multă prostie se află în provocarea a sute de mii de oameni! Habar nu aveţi ce nenorociri pot ieşi din asta! Și de care sunteţi responsabil!

Ce trădează acest „Jos mîinile de pe DNA!“, domnule preşedinte? Faptul că nu înţelegeţi mare lucru din ce se întîmplă în Justiţie, sau faptul că vîrfurile ei vă sunt devotate? Ca să nu zic că, aşa cum DNA se bucură să staţi cu mîinile pe ea, acelaşi lucru s-a petrecut şi în perioada în care aţi coabitat şi cu Livia Stanciu?

Mă aşteptam, domnule preşedinte, să revigoraţi politica externă a României, sau măcar relaţiile noastre cu Germania. M-am înşelat. Cu Germania aţi rămas la un telefon, iar relaţiile cu restul lumii le-aţi neglijat, ca să nu zic îngropat. Nici nu aveaţi cum să faceţi mai mult în cele 3-4 zile de muncă pe săptămînă pe care le petreceţi la Cotroceni. Aţi izbutit în schimb să distrugeţi PNL şi să destabilizaţi scena internă. Aţi folosit din plin tristeţea şi nefericirea de după Colectiv pentru a vă instala nenorocitul de „guvern al meu“, iar acum sunteţi gata ca printr-o diversiune să demolaţi rezultatul votului din 11 decembrie pentru a vă pune un alt „guvern al meu“.

Nu ştiu câţi oameni vă consideră responsabil de agitaţia stârnită în aceste zile. Bieţii tineri nu ştiu cât de lungă este mâna serviciilor care vă sprijină pe Facebook. Dar faptul că în văzul tuturor v-aţi inserat într-o demonstraţie ilegală şi, preţ de câteva minute, hoţeşte, fără să vă asumaţi răspunderea, v-aţi strecurat într-un marş pe care vi-l doreaţi uriaş (şi aşa a devenit!?) vă face responsabil de tot ce a urmat. Și, în acelaşi timp, vă arată, celor care au luciditatea de a vă analiza, şi cinic, şi egoist, şi gol, şi amator în politică, şi disperat de putere, şi capabil de orice spre a o dobândi.

Vă puteţi pansa şi amăgi cu entuziasmul a milioane de români care în aceste zile vă susţin. Nu vă iubesc, dar vor anticorupţie. Cu aceste demonstraţii şi cu trucurile pomenite mai sus, aţi agonisit cîteva procente de simpatie. Dar pentru ţară n-aţi făcut nimic. N-aţi adus nici alt fel de a face politică, nici încredere, nici optimism, nici respect! Și cînd veţi restitui casa din Sibiu şi vă veţi cere scuze, chiar voi crede că vă doriţi anticorupţie!

Aştept cu nerăbdare să văd cum încheiaţi această aventură periculoasă, în care, în locul calmului la care vă obligă rolul de moderator prevăzut de Constituţie, aţi adus tensiunea şi pericolul, instigarea şi o grosolană nepricepere de a conduce ţara!

Cornel Nistorescu

Te-ar mai putea interesa

Loading...

7 COMENTARII

  1. Sper ca copiii dvs sa traiasca fericiti in tara pe care o doriti cu Dragnea presedinte!!!!
    Fara DNA si fara SRI si cu o justitie oarba

  2. Oricum nu prinde al doilea mandat iar lumea o sa inceapa sa-l urasca de-a binelea.Romanul nu-i iubeste pe paraciosi,pe modelul Monicai Macovei care cu orice ocazie ponegreste aceasta tara in favoarea strainilor.Nu suntem noi mai rai si mai corupti decat alte popoare,dar in schimb numai noi putem sa facem din tantar armasar si sa ne ponegrim tara si poporul.Am urmarit cu cata ura Monicuta la CE aducea acuze guvernului si cum ii invita pe oficialii europeni sa vina urgent in tara si sa ne bata la fund.La fel face si presedintele,ii apara pe paraciosii clasei si vrea sa compenseze lipsa de putere a smecherului din clasa,care le dadea bobarnace la cei mai slabi,in momentul cand cei slabi si-au unit fortele.E ca si cand vine taticu sa rezolve problema coconului,punandu-si mintea cu cei mici. Noroc ca si cei mici au parintii lor.

  3. Cornel Nistorescu, lamentabil !
    Cat despre autorul articolului, la fel.
    Banditismul atrage banditii. Aveti dreptul de a fi de partea lor, este democratie.

    Cat tupeu si la Nistorescu asta! Uitasem de el… face parte dintre cei pe care-i vrajeste muma padurii. Rusine!
    Hai Romania, trezeste-te!

    • Vorba lui Cristoiu,nu chiar toti punem botul la prosteala pe care o sustin unii.Presiunea strazii nu ar trebui sa fie criteriu in decizia unor judecatori.De fapt in cazul demiterii lui Basescu in urma Referendumului,nu a contat vointa a 7,4 milioane de cetateni.

  4. Nu stiu cotele la pariuri pentru decizia CCR,dar as paria la sigur ca o sa castige guvernul,ceea ce o sa-i opareasca pe multi contestatari.Ce o sa zica populistii,ca e plin CCR-ul de PSD-isti?

  5. Articolul asta e scris de Ciascai sau de Nistorescu, ca vad ca e semnat de ambii? Oricum, in cazul lor se aplica vorba „cine zice, ala e”.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.