Acasăoameni noiMISTER - În România există un loc în care nimic nu moare

MISTER – În România există un loc în care nimic nu moare

spot_img

DISTRIBUIȚI

Pe Valea Ialomiţei, între Lacul Bolboci şi Scropoasa, se află un loc unic în lume, care ascunde o sursă de apă misterioasă. Cu toate că primele cercetări au fost efectuate în urmă cu 88 de ani, nici în momentul de faţă nu s-a putut găsi o explicaţie precisă cu privire la ce se întâmplă aici.

În anul 1927 au fost efectuate primele cercetări în Munţii Bucegi, care au vizat zona cunoscută drept “Şapte Izvoare”. Interesant este faptul că, după ce au efectuat o analiză a apei, cercetătorii au ajuns la concluzia că această nu are nicio bacterie şi nici azotaţi sau azotiţi, fiind cea mai pură din lume.

Au urmat şi alte cercetări, inclusiv ale străinilor, iar rezultatele au rămas, de fiecare, neschimbate. Se presupune că cele şapte izvoare sunt chiar “apă sfânta” a dacilor. Aceştia credeau că izvoarele aveau puteri miraculoase de vindecare.

De altfel, pe scuturile de lupta ale dacilor se află şi simbolul celor şapte izvoare misterioase din locul pe care chiar îl numeau “Zona Nemuririi”.

Ceaușescu a cerut șă fie închisă zona

În anii 1981 –1982, şi societatea Hidrotehnică a efectuat studii cu privire la misterioasă apă din inima Bucegilor, iar după aflarea rezultatelor, Nicolae Ceauşescu a cerut că toată zona să fie închisă.

“Preşedintele de atunci a fost informat că această sursă de apă este cunoscută de peste 2.000 de ani şi că se găseşte în zona iniţiatică a dacilor, în Masivul Bucegi, că scrierile vechi pomenesc despre o apă din care a băut Zamolxe înainte de a deveni zeu, şi că există un simbol al celor şapte izvoare pe scuturile dacice redate pe Columna lui Traian.

Lui Ceauşescu i-a sunat bine mai ales faptul că acolo s-ar află zona nemuririi, adică un punct energetic pozitiv. Dosarele de la Şapte Izvoare au fost redeschise după ‘90, iar testele recente au arătat că informaţiile lui Ceauşescu nu erau chiar departe de realitate”, susţine Ion Olteanu, unul dintre cercetătorii fenomenelor stranii din Bucegi. Astfel, în timpul comunismului, apă de aici era consumată doar de familia Ceauşescu.

Cele două ipoteze ale oamenilor de știință

Cu un debit de aproximativ 400 de litri pe secundă, apă izvorăşte dintr-o grotă în care se află un imens lac subteran care nu a secat niciodată. Cercetătorii au două ipoteze privind puritatea apei celor “Şapte izvoare”.

Prima se referă la faptul că este posibil să treacă printr-un câmp magnetic, fiind curăţată astfel de toate impurităţile. A două ipoteza implică existenţa unui zăcământ de argint pe lângă care trec izvoarele, fiind împiedicată astfel dezvoltarea bacteriilor.

Totuşi, nu se ştie dacă vreuna dintre aceste variante este cea reală, astfel că zona rămâne în continuare învăluită în mister. Potrivit bioenergeticienilor, în zona există energii pozitive foarte puternice. De altfel, de-a lungul vremii, au existat şi mărturii ale unor oameni care au susţinut că s-au vindecat miraculos de anumite boli.
Efemeride.ro 

loading...

DISTRIBUIȚI

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

spot_img




TE-AR MAI PUTEA INTERESA