AcasăActualitateSocialMIRACOLUL UNUI PAS - Asociaţia Esperando va realiza, cu sprijinul comunităţii, cel...

MIRACOLUL UNUI PAS – Asociaţia Esperando va realiza, cu sprijinul comunităţii, cel mai mare centru de recuperare pentru persoane cu dizabilităţi din Maramureş

spot_img

DISTRIBUIȚI

Asociaţia Esperando din Baia Mare lansează luni, 14 martie, campania „Miracolul unui Pas” de strângere donaţii pe platforma de crowdfunding Sprijina.ro. Cu sprijinul tău şi al întregii comunităţi din Maramureş, prin intermediul donaţiilor strânse în campanie se va realiza un centru modern şi multifuncţional de recuperare şi terapii pentru copiii şitinerii cu dizabilităţi din Baia Mare şi din întreg judeţul.

În prezent, în Maramureş sunt peste 18.000 de persoane cu dizabilităţi fizice, din care peste 1000 de copii cu dizabilităţi fizice grave şi asociate. Din păcate, mai puţin de 5% dintre aceştia urmează zilnic programe de recuperare fizică, aşa cum ar fi necesar.

Capacitatea serviciilor Asociaţiei Esperando este limitată de clădirea veche, luată în chirie, în care îşi desfăşoară activitatea în acest moment. Aceasta are doar 190 mp şi este neîncăpătoare pentru nevoile reale ale persoanelor cu nevoi speciale din Maramureş.

Cu ajutorul maramureşenilor şi împreună cu ei, asociaţia îşi doreşte să dezvolte primul centru modern şi multifuncţional de recuperare pentru persoanele cu dizabilităţi. Iar pentru ca acest lucru să fie posibil, îşi propune să strângă 250.000 lei din donaţii prin intermediul platformei de crowdfunding Sprijina.ro. Aşa cum este un miracol pasul făcut de un copil cu dizabilităţi, aşa şi persoanele cu nevoi speciale din Baia Mare şi din regiune au nevoie de un miracol colectiv realizat de noi toţi pentru ei.

“Cum poate fi, ca părinte, să vezi cum copilul tău lucrează, luptă, ascultă ce i se cere, şi totuşi, un pas vine după ani de zile? Cum este când ai face mai mult, pentru mai multe persoane cu nevoi speciale, şi nu poţi, pentru că nu ai unde?” sunt întrebările puse de Daniel Filipaş, Managerul General al Asociaţiei Esperando.

Noua locaţie va avea o suprafaţă de 2500 mp şi o curte generoasă de aprox. 3700 mp, ideală pentru terapiile în aer liber şi locurile de joacă special adaptate pentru copiii cu dizabilităţi.
Dacă în spaţiul actual al asociaţiei, aproximativ 50 de persoane cu nevoi speciale beneficiază lunar de serviciile de recuperare, consiliere şi terapie, în noua locaţie, ar putea beneficia în fiecare lună de aceste servicii de specialitate chiar şi 200 de persoane cu nevoi speciale!

Orice sumă, indiferent de valoare, este un ajutor imens!

250.000 lei este o sumă deloc de neglijat. E nevoie de un miracol colectiv şi de participarea tuturor!
Dar fiecare nou vis şi proiect este posibil, cu paşi mărunţi. Asemenea unui copil cu dizabilităţi fizice care reuşeşte cu o voinţă supraomenească să facă paşi într-o şedinţă de recuperare, suntem convinşi că împreună se pot muta munţii din loc pentru o cauza onestă şi nobilă că aceasta!

„Unii îl numesc imposibil, noi îl numim Miracol. Avem nevoie de un miracol colectiv! Dar noi vedem miracole în fiecare zi. În pasul făcut corect de un copil cu dizabilităţi, în zâmbetele lor, în lupta lor zilnică şi în voinţă supraomenească de a se recupera. Credem că împreună cu tine şi cu cei dragi ţie, cu întreaga comunitate, putem declanşa energiile necesare pentru a realiza acest miracol!” a declarat Andrada Crăciun, preşedintele Asociaţiei Esperando.

Campania „Miracolul unui Pas” se va desfăşura în perioada 14 martie – 13 mai 2016 pe platforma online de crowdfunding Sprijina.ro unde puteţi dona pentru realizarea celui mai mare centru de recuperare şi terapii pentru persoanele cu dizabilităţi din Maramureş.
Informaţii şi alte modalităţi de sprijin se găsesc şi pe pagina web a Asociaţiei Esperando www.esperando.ro şi pagina de Facebook Asociaţia Esperando.

loading...

DISTRIBUIȚI

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.





TE-AR MAI PUTEA INTERESA