AcasăAlteleEconomicMINISTERUL MUNCII - În 2022, tot sistemul de salarizare va fi complet...

MINISTERUL MUNCII – În 2022, tot sistemul de salarizare va fi complet echilibrat

spot_img

DISTRIBUIȚI

Ministerul Muncii face precizări, vineri, cu privire la efectele legii privind salarizarea bugetarilor, susţinând că scopul acesteia a fost echilibrarea sistemului bugetar de salarizare, deoarece existau disfuncţionalităţi majore, în sensul că pentru aceleaşi funcţii şi atribuţii funcţionarii din instituţiile statului aveau salarii diferite.

Instituţia mai spune că în anul 2022, tot sistemul de salarizare va fi „complet echilibrat”, iar faptul că de la 1 ianuarie salariile foarte mari vor scădea a fost cunoscut încă din momentul dezbaterii legii în Parlament.

Printre categoriile profesionale care au reclamat diminuarea salariilor din 1 ianuarie se află şi grefierii, cărora Ministerul Muncii le transmite că este „deschis oricărei discuţii”, cu atât mai mult cu cât „doar grefierii care se regăsesc în structura anumitor Curţi de Apel au anunţat proteste din cauza scăderilor salariale”.

Ministerul Muncii afirmă, într-un comunicat de presă transmis vineri, că scopul legii a fost echilibrarea sistemului bugetar de salarizare, deoarece existau disfuncţionalităţi majore, în sensul că pentru aceleaşi funcţii şi atribuţii, funcţionarii din instituţiile statului aveau salarii diferite.

Spre exemplu, un director executiv gradul II la APIA avea un salariu brut de 12.371 de lei, în timp ce un director executiv grad II la Garda de Mediu avea un salariu brut de 4.172 de lei, iar un consilier ministru la Ministerul Muncii avea un salariu brut de 6.700 de lei, în timp ce un consilier ministru la Ministerul Sănătăţii avea un salariu brut de 12.000 de lei.

În acelaşi timp, raportul între cel mai mic salariu din sistemul bugetar şi cel mai mare era de 1 la 18, mulţi dintre bugetari având salarii mai mari decât preşedintele României, iar prin această lege s-a consfinţit ca cel mai mare salariu din sistemul bugetar să fie al preşedintelui României, raportul devenind de 1 la 12.

Din acest motiv s-a luat măsura ajustării tuturor salariilor care depăşeau indemnizaţia preşedintelui României, în general a celor cu funcţii de conducere, mai susţine Ministerul Muncii, scrie News.

„O altă inechitate, care nu avea legătură cu indemnizaţiile de conducere, era la nivelul salariilor IT-iştilor din diferite instituţii. De exemplu, un IT-ist la ANPIS avea un salariu brut de 4.019 de lei, în timp ce un IT-ist la ICCJ avea un salariu brut de 9.322 lei.

Prin urmare, măsura a fost şi de ajustare, în sensul în care, în anul 2022, toţi IT-iştii vor avea un salariu brut de 9.300 lei, ceea ce duce la o uşoară diminuare în cazul celui de la Justiţie şi la o creştere cu 67% în cazul celui de la ANPIS”, mai arată Ministerul Muncii.

Instituţia susţine că în anul 2022 tot sistemul de salarizare va fi complet echilibrat – cei aflaţi în baza de jos a piramidei salariale vor avea creşteri treptate, în unele cazuri duble faţă de nivelul lunii iunie 2017, cei de la jumătatea piramidei salariale vor avea creşteri mai mici sau vor stagna, iar pentru aproximativ 3% dintre bugetari s-au operat ajustări, astfel încât niciun bugetar să nu aibă un salariu mai mare decât al preşedintelui României, iar pentru muncă egală să fie salarii egale în toate cazurilei.

De altfel, faptul că de la 1 ianuarie 2018 salariile foarte mari vor scădea a fost cunoscut încă din momentul dezbaterii legii în Parlament, mai susţine ministerul.

Citiţi continuarea pe News

 

loading...

DISTRIBUIȚI

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.





TE-AR MAI PUTEA INTERESA