AcasăEvenimentSportDESTINAȚIE CUNOSCUTĂ - Melinda Geiger pleacă de la Brest și vine mai...

DESTINAȚIE CUNOSCUTĂ – Melinda Geiger pleacă de la Brest și vine mai aproape de casă

spot_img

DISTRIBUIȚI

DESTINAȚIE CUNOSCUTĂ Melinda Geiger s-a despărţit de clubul feminin de handbal Brest Bretagne Handball (Franța), a anunţat echipa din Hexagon.

Interul dreapta a ajuns la un acord cu clubul pentru rezilierea contractului înaintea părţii a doua a campionatului, care va începe sâmbătă. Geiger, venită la BBH în 2016 de la HCM Baia Mare, mai avea contract până în iunie 2018 cu clubul din Brest. Geiger (30 ani), este liberă să semneze cu altă echipă.

”Melinda ne-a făcut cunoscută dorinţa sa de a părăsi clubul. Cum nu dorim să păstrăm o jucătoare împotriva voinţei sale, am dat aviz favorabil cererii. Îi dorim succes în continuarea carierei şi căutăm o soluţie pentru înlocuirea ei”, a declarat coordonatorul sportiv al clubului, Jean-Luc Le Gall.

În cariera sa, Geiger a mai jucat la Oltchim Râmnicu Vâlcea şi la Thuringer HC.

Brest ocupă locul al doilea în clasamentul campionatului Franţei, la jumătatea sezonului, cu 29 de puncte din 11 meciuri, devansată de Metz, 33 puncte.

Melinda Geiger a ajuns la Brest în vara anului trecut, echipă cu care a ocupat locul 2 şi pentru care a înscris 22 de goluri în Liga Campionilor, în acest sezon. Din postura de jucătoare liberă de contract, interul dreapta ar putea fi anunţată în aceste zile noua componentă a formaţiei maghiare Siofok, cea care are cele mai mari şanse să-i obţină semnătura.

La gruparea respectivă, Geiger ar urma să devină colegă cu Gabriela Perianu şi Denisa Dedu, prima urmând însă să lipsească o vreme de pe teren din cauza unei accidentări. Tricolora ar urma să o înlocuiască pe Marie-Paule Gnabouyou, care în urmă cu câteva zile a anunţat că va deveni mamă.

Indiferent de numele viitoarei formaţii, Melinda Geiger este prima jucătoare din echipa naţională care se transferă după Campionatul Mondial din Germania, acolo unde România a încheiat pe locul 10.

loading...

DISTRIBUIȚI

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.




TE-AR MAI PUTEA INTERESA