AcasăActualitateSocialCAMPANIE - Sănătate, educație și disciplină prin sport, pe Craica

CAMPANIE – Sănătate, educație și disciplină prin sport, pe Craica

spot_img

DISTRIBUIȚI

Campania de incluziune socială prin sport continuă. La inițiativa Administrației Publice Locale a municipiului Baia Mare, copiii și tinerii care locuiesc în zonele marginalizate vor juca fotbal de mai multe ori pe săptămână. Serviciul Public Asistență Socială Baia Mare încurajează și sprijină sportul și disciplina pe care acesta o impune.

Așadar, copiii din comunitatea Craica au avut ocazia să joace un meci de fotbal sub îndrumarea lui Mihai Ștețca de la Asociația Județeană de Fotbal Maramureș. Cei mici au avut parte de o după-amiază plăcută, antrenantă, așa cum își dorește și merită orice copil.

13412056_1755830727966777_5816998931372264317_oAcţiunea are scopul de a-i atrage pe participanţi înspre şcoală prin intermediul sportului, arătându-le, totodată, cât de importantă este mişcarea pentru sănătate. Se urmăreşte dezvoltarea, în special pe componentele educaţie şi sănătate, a comunităţilor de persoane aflate în situaţii de risc.

13416994_1755830754633441_9033399876534334082_oCopiii au fost foarte încântați să afle că astfel de activități vor mai fi organizate în comunitatea lor.

Ana Pop

loading...

DISTRIBUIȚI

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.




TE-AR MAI PUTEA INTERESA