MĂSURI PREVENTIVE ÎNAINTE DE PAȘTI – Pompierii maramureșeni au controlat 80 de biserici din judeș în ultimele zile

0
50
Sursă foto: Alesd Online

MĂSURI PREVENTIVE ÎNAINTE DE PAȘTI Premergător Sărbătorilor Pascale, specialiștii Serviciului Prevenire din cadrul ISU Maramureș au efectuat controale la lăcașurile de cult din județul Maramureș. Astfel au fost verificate 80 de lăcașuri de cult. În urma controalelor au fost aplicate sancțiuni, după cum urmează: 182 de avertismente și 8 amenzi în cuantum de 4000 de lei. Din deficiențele constatate pe timpul controlului 57 au fost soluționate pe loc. Cele mai des întâlnite deficiențe au fost: blocarea căilor de acces cu mobilier sau aranjamente florale, lipsa marcajelor căilor de evacuare și exploatarea instalației electrice cu defecțiuni sau improvizații.

Pompierii maramureșeni reamintesc tuturor persoanelor implicate în desfășurarea slujbelor religioase din această perioadă că trebuie să cunoască şi să aplice următoarele măsuri de apărare împotriva incendiilor:

  • accesul credincioşilor în incintă se va face în limita capacității construcției, în scopul evitării producerii panicii și busculadelor;
    marcarea vizibilă a ieşirilor şi menţinerea liberă a acestora pentru evitarea producerii de accidente;
  • se interzice prevederea ușilor care se pot bloca în poziția închisa, reducerea gabaritelor (lățime, înălțime) căilor de evacuare stabilite prin reglementări tehnice, prevederea de finisaje combustibile, oglinzi, praguri sau alte elemente, care pot crea pe timpul incendiilor dificultăți la evacuare, cum ar fi impiedicarea, alunecarea, contactul sau coliziunea cu diverse obiecte, panică, busculade și altele asemenea;
  • aducerea la cunoştinţa enoriaşilor, la începutul şi pe timpul desfăşurării slujbelor religioase, a măsurilor de protecţie antiincendiu specifice, îndeosebi a celor privind utilizarea focului deschis şi evitarea supraaglomerărilor;
  • pe timpul slujbelor mentineți ușile de acces/evacuare în poziție deschisă;
  • utilizarea lumânărilor aprinse în lacasul de cult se va face cu atenție, la distanță de siguranță de persoanele din jur, evitând contactul cu hainele sau părul acestora;
  • se vor utiliza suporți metalici pentru depunerea lumânărilor aprinse și amplasarea acestora la distanțe corespunzatoare față de elementele combustibile ale lăcașurilor de cult;
  • la terminarea slujbei religioase lumânările se vor stinge și depune în afara bisericii, în locuri special amenajate;
  • supravegherea permanentă de către o persoană special desemnată a zonelor în care se folosesc surse de foc deschis, altor mijloace de încălzire, pe toată durata funcţionării lor, înainte de părăsirea şi încuierea bisericii;
  • dotarea lăcaşurilor de cult cu mijloace de intervenţie pentru stingerea incendiilor şi menţinerea acestora în stare de funcţionare (stingătoare de incendiu);
  • parcarea autoturismelor se va face astfel încât să nu se blocheze hidranții de incendiu și accesul autospecialelor serviciilor de urgență;
  • amplasarea lumânărilor și a candelelor în încăperi se va face cu ajutorul suporturilor ce nu se pot aprinde și la distanță de perdele, draperii, ornamente sau alte materiale combustibile.

În cazul izbucnirii unui incendiu în orice lăcaș de cult, evacuați-vă cu calm și în ordine din clădire. Ajutați copiii și persoanele în vârstă, care au nevoie de sprijin.

Anunțați imediat evenimentul la numărul unic pentru urgențe- 112. Pentru stingerea incendiului, în faza inițială se utilizează mijloacele de primă intervenție din dotarea lăcașului de cult (stingătoare de incendiu).

Totodată, în Noaptea de Înviere pompierii maramureșeni vor fi la datorie, asigurând măsurile de apărare împotriva incendiilor la lăcașurile de cult, pe timpul desfășurării Slujbei de Înviere.

Informații furnizate de ISU Maramureș

Te-ar mai putea interesa

Loading...

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.