Acasăsinucidere maramuresMASACRU - 200 de gloanţe trase într-un club. Au murit 49 de...

MASACRU – 200 de gloanţe trase într-un club. Au murit 49 de persoane

spot_img

DISTRIBUIȚI

MASACRU Autorul masacrului comis în iunie într-un club gay din Orlando, în Florida, a tras circa 200 de gloanțe pentru a ucide 49 de persoane, a indicat luni un ziar local, citând raportul Institutului medico-legal, potrivit AFP.

Această cifră de 200 nu ia în calcul gloanțele care au rănit alte 53 de persoane, conform raportului Institutului medico-legal din comitatul Orange, citat de cotidianul Orlando Sentinel.

Contactat de AFP, institutul a declarat că va da publicității marți un comunicat exhaustiv privind autopsiile victimelor.

Autorul masacrului, Omar Mateen, un cetățean american de origine afgană care jurase credință grupării jihadiste Statul Islamic (SI), a atacat clubul gay Pulse la 12 iunie în jurul orei locale 02:00 (06:00 GMT), echipat cu o pușcă de asalt și un pistol.

Poliția a încercat să negocieze cu Mateen trei ore, iar în jurul orei 5:00 a decis să ia cu asalt clădirea în care se baricadase autorul masacrului și l-a împușcat mortal.

Trăgătorul dispusese de versiunea civilă a unei puști de asalt militare deosebit de letală.

La mai puțin de o lună după acest masacru, la 7 iulie, un lunetist a deschis focul asupra unor polițiști la Dalas (Texas,sud), împușcând cinci dintre ei.

La 17 iulie, un alt individ a luat la țintă polițiști la Baton Rouge (Louisiana, sud) și a împușcat trei agenți înainte de a fi ucis.

Candidata democrată la Casa Albă, Hillary Clinton, a promis să consolideze — dacă va fi aleasă — legea privind deținerea de arme, în special înăsprind controalele asupra antecedentelor cumpărătorilor și legiferând limitarea vânzărilor de „arme de război”, ca puștile de asalt.

Rivalul său republican Donald Trump critică această poziție și apără dreptul cetățenilor de a poseda și a purta arme, garantat de Amendamentul 2 al Constituției.

Sursa info

loading...

DISTRIBUIȚI

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.










TE-AR MAI PUTEA INTERESA