MARELE MITING LIBERAL A FOST MIC ȘI SCURT – Liderii care l-au convocat s-au ascuns de ploaie

0
348

Mitingul anti-Ponta organizat marți dimineața de PNL la Palatul Parlamentului s-a încheiat în jurul orei 11:30. La miting au participat aproximativ 3.000 de oameni, potrivit estimărilor Jandarmeriei, în condițiile în care PNL anunțase ieri că va aduce 15.000 de oameni.

protest_(1)

Protestatarii, aduși din mai multe zone ale țării, au înfruntat o vreme urâtă, cu ploaie torențială și vânt și nu au avut parte de prezența celor doi co-președinti ai PNL, Alina Gorghiu și Vasile Blaga, deși ieri anunțaseră că vor deschide protestul cu discursurile lor.

Potrivit unor surse, la miting au participat mai mulți elevi, care ar fi fost plătiți să participe la mitingul PNL. La eveniment erau mai mulți tineri care susțineau că au fost învoiți de la ore, dar nu se ştie cine a organizat aducerea lor la miting. Elevii ar fi fost aduşi din judeţe din jurul Capitalei.

protest_(12)Manifestaţia s-a desfăşurat în condiţii de ploaie, majoritatea participanţilor purtând umbrele. Participanţii la mitingul PNL aveau pancarte pe care se puteau citi mesaje precum „Ponta ≠ inters naţional”, „Alege România, nu Ponta”, „Premier mincinos”, „Parlamentari, nu fiţi oile lui Ponta”. De pe scena amenajată la această manifestaţie a luat cuvântul Cătălin Predoiu, premierul Guvernului Meu, precum și alți lideri mai mărunței.

 

Te-ar mai putea interesa

Loading...

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.