AcasăEvenimentSportMÂINE SE FACE ANUNȚUL - Mourinho este noul antrenor al lui Manchester...

MÂINE SE FACE ANUNȚUL – Mourinho este noul antrenor al lui Manchester United

spot_img

DISTRIBUIȚI

Jose Mourinho este noul antrenor al lui Manchester United. Negocierile dintre cele două părţi s-au finalizat joi, la Londra, iar portughezul a semnat contractul cu gruparea de pe Old Trafford, potrivit Sky Sports.

Anunţul oficial privind numirea lui Mourinho ar urma să fie făcut vineri. Până atunci, fostul mare jucător al lui United, Rio Ferdinand, „a oficializat” pe pagina sa de Facebook sosirea lui „The Special One” în „Teatrul Viselor”.

Felicitări lui Jose pentru că este anunţat managerul celui mai mare club din lume„, a scris Ferdinand, alături de fotografie cu tehnicianul de 53 de ani.

 

Ultimele discuţii dintre Mourinho şi oficialii lui United au avut loc joi, într-un hotel din centrul Londrei. Potrivit Sky Sports, după aproximativ 2 ore de negocieri, lusitanul s-a întors acasă, având în mână o mapă cu documente şi o sticlă de vin.

Sursa citată susţine că fostul manager al lui Chelsea s-a întâlnit cu Ed Woodward, vicepreşedintele „diavolilor”, şi a pus la punct ultimele detalii, înainte de a-şi pune semnătura pe contract.

Totul s-a petrecut în ziua în care Mourinho sărbătoreşte 12 ani de la câştigarea primului trofeu Champions League din carieră, cu FC Porto, după o campanie în care a eliminat-o inclusiv pe Man. United, în sferturile de finală.

Jose Mourinho îl înlocuieşte pe olandezul Louis Van Gaal, care a ratat calificarea în viitoarea ediţie a Ligii Campionilor şi a fost demis, în ciuda faptului că a cucerit Cupa Angliei.

Portughezul rămăsese fără angajament în decembrie, când a fost demis de la Chelsea după o primă jumătate de sezon dezastruoasă.

loading...

DISTRIBUIȚI

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.




TE-AR MAI PUTEA INTERESA