AcasăLifestyleSănatateMAI MULT - Alocaţiile de hrană pentru pacienţi ar putea creşte din...

MAI MULT – Alocaţiile de hrană pentru pacienţi ar putea creşte din toamnă

spot_img

DISTRIBUIȚI

MAI MULT. Spitalele pot creşte, din octombrie, alocaţiille de hrană pentru pacienţi, care nu au mai fost schimbate de opt ani, în funcţie de afecţiunile pentru care sunt internaţi putând fi între 7 şi 19,4 lei pentru adulţi şi între 5 şi 17,5 pentru copii, bani suplimentari care ar urma să fie daţi din veniturile proprii ale unităţilor sanitare, finanţate de Casa Naţională de Asigurări de Sănătate, potrivit unui proiect de Hotărâre de Guvern supus dezbaterii publice.

Alocaţii de hrană pentru pacienţi din unităţile sanitare publice au fost aprobate prin Hotărârea Guvernului nr. 429/16 aprilie 2008, în prezent nivelul acestora fiind între 7 lei şi 13 lei pentru bolnavii adulţi şi 1,8 lei şi 14,5 lei pentru copii, pe categorii de vârstă şi afecţiuni, arată Ministerul Sănătăţii..

La propunerea de majorare a alocaţiilor de hrană pentru pacienţi, au fost avute în vedere calculul cuantumului acestora, pe categorii de pacienţi şi de boli, efectuat de medicii specialişti nutriţionişti de la Institutul de Nutriţie şi Boli Metabolice, Institutul pentru Ocrotirea Mamei şi Copilului şi alte institute de specialitate, respectiv spitale, precum şi indicele preţurilor de consum la mărfuri alimentare, în perioada mai 2008 – iunie 2016, de 108,12%, scrie News.ro.

Potrivit proiectului, alocaţia de hrană zilnică pentru pacienţii cu TBC şi HIV/ SIDA adulţi ar putea creşte la 16 lei, iar pentru copii – la 15 lei, pentru bolnavi cu hepatită şi neoplazicii adulţi – la 15 lei, iar pentru copii – la 16,4 lei, pentru bolnavi cu diabet adulţi – la 15 lei, iar pentru copii – la 17,5 lei, pentru pacienţii arşi – la 15 lei, iar pentru alţi bolnavi adulţi – la 10 lei, pentru lăuze – la 15 lei, pentru bolnavi în leprozerii – la 11 lei, pentru cei cu hemodializă – la 9 lei, pentru bolnavul psihic şi cel cu internare obligatorie – la 12 lei, iar pentru cei internaţi în staţionare de zi – la 7 lei.

De asemenea, alocaţia ar putea să crească la 10 lei pentru nou-născuţi, prematuri, în maternităţi sau compartimente, alimentaţi artificial, pentru nou-născuţi prematuri alimentaţi natural – la 5 lei, pentru copii până la trei ani – la 10 lei, iar pentru copii între 3 şi 16 ani – la 12 lei.

Noile tarife au fost stabilite după discuţii cu nutriţionişti şi sunt superioare celor rezultate din aplicarea ratei inflaţiei la cuantumurile actuale. Ţinând seama de importanţa alimentaţiei în tratamentul bolnavilor, precum şi de faptul că, în cele mai multe cazuri, nivelul alocaţiilor de hrană aprobat a fost subdimensionat comparativ cu cel reieşit din calculul necesarului caloric, au fost luate în considerare sumele comunicate de specialişti, se precizează în Nota de fundamentare a proiectului.

Sursa info

loading...

DISTRIBUIȚI

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.










TE-AR MAI PUTEA INTERESA