Acasăoameni noiMAGIC - Grădina Palatului Elisabeta a fost duminică un tărâm al copilăriei

MAGIC – Grădina Palatului Elisabeta a fost duminică un tărâm al copilăriei

spot_img

DISTRIBUIȚI

Sute de copii și familiile lor au fost invitați duminică de Principesa Moștenitoare Margareta în grădina Palatului Elisabeta pentru a sărbători Ziua Internațională a Copilului.

Cei prezenți au fost întâmpinați de principesa Margareta și de principesa Muna a Iordaniei, mama suveranului hașemit al Iordaniei, regele Abdullah al II-lea.

Grădina Palatului Elisabeta a devenit astfel un tărâm de poveste pentru cei mici, unde au avut prilejul să se joace în cadrul mai multor ateliere și să asiste la momente artistice speciale, la un spectacol de dans sportiv cu campionii naționali ai Academiei „Mihai Petre” și asculte un recital muzical al bursierilor „Tinere Talente ale Fundației Principesa Margareta”.

„Sunt profesoară în Colegiul german „Goethe” și am început în 2011 colaborarea cu familia regală. Astăzi am venit cu nepoțeii mei, unul de 9 ani și celălalt de 3, și ne simțim foarte bine, este foarte frumos. (…) Împreună cu familia regală am efectuat de-a lungul anilor proiecte educaționale”, a declarat, pentru AGERPRES, Cristina Popescu, una dintre doamnele prezente la eveniment.

Principesa Margareta și principesa Muna a Iordaniei, gazdele evenimentului, au considerat oportun să fie alături de cei mici și au vizitat alături de ei atelierele de coronițe și meșteșuguri românești, au asistat la demonstrațiile de aeromodelism, scrimă, karate, dar și salonul de coafură cu flori și expoziția de porumbei.

De asemenea, copiii au primit baloane albe, au mâncat dulciuri, înghețată, au făcut fotografii cu clovnul Cristiano, au asistat la demonstrații de magie și au văzut în grădina Palatului o expoziție fotografică inedită cu imagini din copilăria regelui Mihai.

Evenimentul dedicat celor mici a fost organizat de Fundația Principesa Margareta a României.

„Considerăm că fiecare copil are dreptul la o copilărie fericită. De aceea, în centrul eforturilor Fundației a fost preocuparea de a îmbunătăți condițiile de viață ale copiilor aflați în situații dificile de viață și accesul lor la educație”, a declarat jurnaliștilor Mugurel Mărgărit Enescu, director executiv al Fundației Principesa Margareta a României.

Clovnul Cristiano de la Circul Globus a fost foarte bucuros că a făcut lumea să râdă, în special pe copii.

„Le-am dăruit baloane, le-am făcut un spectacol mic de magie și niște numere de dresaj cu două cățelușe. Îmi face mare plăcere să fiu aici, că am înveselit pe mulți, foarte mulți copii”, a spus Cristiano.

Agerpres

loading...

DISTRIBUIȚI

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.





TE-AR MAI PUTEA INTERESA