AcasăActualitateLUPUL, PAZNIC LA OI / ACTUALIZARE – Polițiștii băimărenii și-au parcat bijuteria...

LUPUL, PAZNIC LA OI / ACTUALIZARE – Polițiștii băimărenii și-au parcat bijuteria pe un loc de parcare destinat persoanelor cu dizabilități. Ce spun reprezentanţii IPJ

spot_img

DISTRIBUIȚI

LUPUL, PAZNIC LA OI  Mașina nu-l face pe om. Asta au ținut să ne demonstreze polițiștii băimăreni din cadrul IPJ Maramureș. Din păcate, exemplul este unul contrar așteptărilor, mai ales când vine din partea unor oameni care se presupune că ar trebui să se asigure că toată lumea respectă legea, inclusiv (sau mai ales) ei.

Un cetățean cu ochi ageri a surprins momentul în care noua bijuterie pe patru roți a Inspectoratului de Poliție Județean Maramureș (o mașină de teren nou-nouță marca Nissan) s-a oprit să se odihnească tocmai pe un loc de parcare destinat persoanelor cu dizabilități. Dacă până acum câteva zile oamenii legii s-ar fi putut scuza că nu au văzut unde parchează (deși nu credem că ar fi cazul), acum, cu noile marcaje, trebuie să ai grave probleme cu vederea să nu vezi locurile de parcare pentru persoanele cu handicap.

În românia avem zeci (poate sute) de cazuri în care polițiștii sunt obligați să circule cu „sicrie pe patru roți” pentru a se asigura că legea este respectată. Unii stau și mai rău: nu au autospeciale de serviciu. Deci, în condițiile în care unii angajați din Poliție și-ar da din salariu pentru o astfel de mașină de serviciu, alții care au parte își bat joc de cetățeni.

Imaginile cu mașina poliției parcată pe bulevardul Unirii pe un loc de parcare destinat persoanelor cu handicap a stârnit furia printre băimăreni, întrebarea cel mai des pusă fiind: pe ei cine îi amendează?

ACTUALIZARE – Punct de vedere IPJ

În legătură cu articolele apărute în presă privind autoturismul de poliţie parcat pe un loc rezervat pentru persoanele cu handicap, vă comunicăm că s-a dispus efectuarea de verificări punctuale, urmând să vă informăm cu celeritate în legătură cu rezultatele acestora.

Adrian Barbur

loading...

DISTRIBUIȚI

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.




TE-AR MAI PUTEA INTERESA