AcasăActualitatePoliticLudovic Orban, în Maramureş. A fost la biserică şi a gustat din...

Ludovic Orban, în Maramureş. A fost la biserică şi a gustat din traditionalul gulas unguresc

spot_img

DISTRIBUIȚI

Preşedintele Partidului Naţional Liberal Maramureş, Ovidiu Nemeş, alături de deputatul PNL, Ludovic Orban, preşedintele PNL Baia Mare – deputatul Mircea Dolha şi secretarul coordonator al PNL Maramureş, Cristian Anghel au fost prezenţi, la sfârşitul săptămânii trecute, la o serie de manifestări cu tradiţie în Maramureşul Istoric.

Liberalii au participat duminică la hramurile bisericilor din Repedea şi Ruscova, localităţi administrate de primarii liberali Pavel Ţiudic, respectiv Ioan Turcsin. La slujbele religioase a participat şi deputatul PNL, Ludovic Orban, care s-a aflat timp de două zile în judeţul Maramureş.

Duminică după-amiază, preşedintele PNL Maramureş, Ovidiu Nemeş, alături de Ludovic Orban, Cristian Anghel şi alţi liberali s-au deplasat la Ocna Şugatag, acolo unde au fost întâmpinaţi de primarul liberal Mihai Ivaszuk la Festivalul Gulaşului. Peste 2.500 de oameni au participat, în acest an, la evenimentul organizat de Primăria şi Consiliul Local Ocna Şugatag. Concurent la Festivalului Gulaşului a fost şi preşedintele PNL Baia Mare, Mircea Dolha, care, alături de echipa sa, a câştigat locul I la concursul de preparare al tradiţionalului gulaş. Ediţia 2014 s-a dovedit a fi cea mai reuşită de până acum, spun organizatorii.

„La sfârşitul săptămânii trecute l-am avut alături de noi pe deputatul PNL, Ludovic Orban. Alături de acesta ne-am deplasat duminică în localităţile Ruscova şi Redepea, acolo unde comunitatea ucraineană s-a aflat în zi de sărbătoare. Am fost prezenţi apoi la Ocna Şugatag, unde primarul Mihai Ivaszuk l-a provocat pe Ludovic Orban să guste din tradiţionalul gulaş unguresc.

Au fost momente importante pentru comunităţile din cele trei localităţi şi ne bucurăm că am putut să fim şi noi alături de maramureşeni. Oamenii de aici au demonstrat încă o dată că păstrează şi respectă tradiţia locului şi că nu-şi pierd credinţa. De asemenea, doresc să-i felicit şi să salut implicarea celor trei primari liberali în organizarea acestor evenimente cu tradiţie pentru locurile pe care le reprezintă”, declară preşedintele PNL Maramureş, Ovidiu Nemeş.

loading...

DISTRIBUIȚI

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.





TE-AR MAI PUTEA INTERESA