LOVITURĂ DURĂ PENTRU BARONII LOCALI – Președinții de Consilii Județene nu vor mai fi aleși prin vot direct. Cum reacționează șeful baronilor.

0
437

Comisia de Cod Electoral (CCE) a decis ca preşedinții de Consilii Judeţene (CJ) să nu mai fie aleşi direct de cetăţeni, ci să fie aleși din rândul consilierilor. De fapt se revine la situația existentă înainte de alegerile locale din 2008. Decizia comisiei are legătură cu încercarea de diminuare a influenței asupra alegătorilor a președinților de CJ, care au la activ mai multe mandate. Se consideră că prin actualul sistem de vot, aceștia își pot perpetua șederea în funcții, influența lor asupra primarilor și comunităților locale fiind greu de contracarat. Propunerile de alegere a preşedinţilor de CJ într-un tur sau în două au fost respinse.

Marian Oprişan, preşedintele Uniunii Naționale a Consiliilor Județene din România şi vicepreşedinte PSD, a declarat ca decizia CCE este mizerabilă fiind cea mai mare jignire adusă cetăţenilor. Oprișan a mai spus că va cere explicaţii premierului Victor Ponta şi lui Liviu Dragnea, adăugând că dacă Ponta sprijină această propunere de modificare a legii electorale nu are nicio legătură cu democraţia.
”Este cea mai mare jignire adusă cetăţenilor care trăiesc în judeţele ţării. Faptul că li se ia dreptul de a-şi alege şeful administraţiei publice judeţene prin vot universal, direct şi secret este o mare pierdere pentru dreptul constituţional al cetăţenilo. Nu pierde nimeni nimic în această situaţie, singurii care pierd sunt cetăţenii care nu vor mai putea să decidă asupra celui care urmează să conducă treburile administraţiei publice judeţene”, a declarat Marian Oprişan.

Potrivit acestuia, pe baza sistemului  propus în CCE preşedinţii de CJ vor fi stabiliţi prin corupţie de şefii de la Bucureşti : ”Dă drumul la un val de corupţie şi anume, preşedintele ales de consilieri va fi rezultatul unor mari sume de bani, care vor fi date de cei care au banii către consilierii care trebuie atraşi de o majoritate capabilă să-l aleagă pe preşedintele CJ. Pe de altă parte rămâne la arbitrariul preşedinţilor de partide politice care, în acest mod, vor desemna ei cine sunt preşedinţii de CJ. Vrăjeala asta cu baronii, lăsaţi-o pentru alte chestii de genul ăsta, vorbim de instituţii democratice alese prin vot universal, direct şi secret”.
Marian Oprișan a criticat centralizarea deciziei politice la Bucureşti prin această modificare a legii electorale. ”În aceste condiţii nu mai putem vorbi de descentralizare şi regionalizare. În baza legislaţiei actuale dacă un consilier judeţean este dat afară din partid îşi pierde mandatul. Acum, când se trezeşte un preşedinte de partid prost dimineaţa din somn îl dă afară din partid pe preşedintele de CJ, iar acesta îşi pierde mandatul. Cum să îşi poată permite un partid, chiar preşedintele partidului, să dea afară un cetăţean care este ales? Dacă se va ajunge la această decizie, judeţele şi administraţiile judeţene nu vor mai fi conduse de oamenii pe care îi doresc cetăţenii, vor fi conduse de la Bucureşti sau de preşedintele de organizaţie. Avem o poziţionare şmecherească şi ipocrită”, a explicat Oprişan.

Afirmațiile lui Oprișan nu stau în picioare

Spălare de bani, trafic de influenţă, abuz în serviciu, luare de mită. Sunt doar câteva dintre infracţiunile pentru care preşedinţi şi vicepreşedinţi ai consiliilor din 27 de judeţe sunt urmăriţi penal, suspecţi, reţinuţi sau condamnaţi. În total sunt 23 de președinți de CJ și 14 vicepreședinți care au probleme cu DNA. După parcurgerea listei de mai jos, o să vedeți că membrii CCE au luat o decizie corectă în vederea asanării mediului politic din județele țării.

Argeş, Constantin Nicolescu, fostul preşedinte al CJ, PSD
Urmărit penal pentru folosirea influenţei în scopul obţinerii de bani și bunuri. În 2013, a fost condamnat la 3 ani şi 4 luni de închisoare, luând fonduri Phare de 900.000 de euro pe baza unor acte false.

Bihor, Alexandru Kiss, vicepreşedinte CJ, UDMR
Urmărit penal pentru luare de mită, abuz în serviciu şi trei cazuri de spălare de bani.

Bistriţa-Năsăud, Alexandru Pugna, vicepreşedinte CJ, PSD
Pe numele său este înregistrat un dosar de corupţie.

Botoşani, Florin Ţurcanu, preşedinte CJ, PNL
Condamnat la şase luni de închisoare cu suspendare, pentru că ar fi exclus din partid doi consilieri judeţeni pentru a-i înlocui cu apropiaţi ai săi.

Brăila, Gheorghe Bunea Stancu, preşedinte CJ, PSD
Stancu a fost trimis în judecată de DNA, în 2012, fiind acuzat că ar fi finanţat ilegal campania prezidenţială a lui Geoană.

Florin Mija, vicepreşedinte CJ, PSD
Procurorii DNA l-au pus sub acuzare pentru abuz în serviciu.

Braşov, Aristotel Căncescu, preşedinte CJ, PNL
În arest după ce,fiind acuzat de luare de mită, trafic de influenţă, abuz în serviciu şi instigare la abuz în serviciu.

Mihai Lucian Pascu, vicepreşedinte CJ, PC
Figurează ca suspect în dosarul Căncescu, fiind cercetat în libertate pentru abuz în serviciu.

Călăraşi, Răducu Filipescu, preşedinte CJ, PNL
Acuzat de ANI, în 2011, de abuz în serviciu şi conflict de interese.

Cluj, Horea Uioreanu, preşedinte CJ, PNL
Trimis în judecată pentru luare de mită, fals în înscrisuri şi complicitate la spălare de bani.

Constanţa, Nicuşor Constantinescu, preşedinte CJ, PSD
Trimis în judecată în trei dosare penale: într-unul e acuzat că nu a asigurat finanţarea Centrului Militar Zonal Constanţa, în altul, că nu s-a supus controlului Curţii de Conturi, iar în cel de-al treilea, pentru că a atribuit ilegal terenuri.

Cristinel Dragomir, vicepreşedinte CJ, PSD
Găsit incompatibil de ANI, deoarece a deţinut simultan funcţia de vicepreşedinte al CJ şi a fost administrator la o firmă.

Dâmboviţa, Adrian Ţuţuianu, preşedinte CJ, PSD
Cercetat de DNA pentru trafic de influenţă în legătură cu campania electorală pentru alegerile locale din 2012.

Dolj, Ion Prioteasa, preşedinte CJ, PSD
Urmărit penal pentru luare de mită şi abuz în serviciu. Prejudiciul total e estimat la două milioane euro.

Cristinel Nicuşor-Leonard Iovan, vicepreşedinte CJ, PSD
Este acuzat, în acelaşi dosar cu Prioteasa, de abuz în serviciu contra intereselor publice.

Giurgiu, Cristian Marciu, vicepreşedinte CJ, PSD
Declarat incompatibil de ANI, deoarece a derulat prin firmele sale afaceri cu CJ Giurgiu, din care făcea parte.

Harghita, Borboly Csaba, preşedinte CJ, UDMR
Trimis în judecată de DNA, în 2013, acuzat că a încheiat contracte cu firme de construcţii, care au dus la un prejudiciu de peste un milion de euro.

Hunedoara, Mircea Moloţ, preşedinte CJ, PNL
Urmărit penal de DNA pentru trafic de influenţă, luare de mită, folosirea influenţei în scopul obţinerii de bani, bunuri sau alte foloase necuvenite, spălare de bani, conflict de interese.

Tiberiu Balint, vicepreşedinte CJ, PNL
Urmărit penal, fiind acuzat de luare de mită, fals în înscrisuri şi spălare de bani.

Ialomiţa, Vasile Silvian Ciupercă, preşedinte CJ, PSD
Acuzat de DNA că ar fi concesionat unei firme, în mod fraudulos, un teren agricol de 495 ha.
Ştefan Muşoiu, vicepreşedinte CJ, PSD
Declarat incompatibil de către ANI, după ce în 2012 a încheiat contracte cu firmele soţiei sale.

Mehedinţi, Adrian Duicu, preşedinte CJ, PSD
Cercetat în arest la domiciliu după ce a fost trimis în judecată pentru trafic de influenţă.

Neamţ, Culiţă Tărâţă, fost preşedinte CJ, UNPR
Procurorii DNA anchetează modul în care a intrat în posesia fermei agricole din Insula Mare a Brăilei. Culiţă Tărâţă a murit în noiembrie 2014.

Olt, Paul Stănescu, preşedinte CJ, PSD
Cercetat de DNA pentru presupusele fraude la referendum.

Marius Oprescu, vicepreşedinte CJ, PSD
În 2013, Oprescu a fost urmărit penal pentru ucidere din culpă, după ce a fost implicat într-un accident rutier.

Prahova, Mircea Cosma, preşedinte CJ, PSD
Reţinut de DNA sub acuzaţiile de luare de mită şi abuz în serviciu. El ar fi primit mită de un milion de euro.

Satu Mare, Mircea Govor, preşedinte CJ, PSD
DNA s-a autosezizat după ce au apărut înregistrări în care acesta îi ameninţa pe directorii instituţiilor deconcentrate că vor fi destituiţi dacă nu conving oamenii să voteze cu Ponta.
Rudolf Riedl, vicepreşedinte CJ, UDMR
În 2007, a fost urmărit penal pentru abuz în serviciu. Ar fi alocat preferenţial bani comunelor cu primari UDMR.

Sibiu, Ioan Cindrea, preşedinte CJ, PSD
În 2011, ANI l-a acuzat de conflict de interese, pentru că, în perioada când era deputat, şi-a angajat soţia la biroul său de parlamentar.

Ioan Banciu, vicepreşedinte CJ, PSD
Cercetat penal, în 2010, privind lucrările de modernizare a Aeroportului Sibiu.

Suceava, Ilie Niţă, vicepreşedinte CJ, PNL
În 2005 a fost cercetat pentru braconaj, iar în 2010, s-a început urmărirea penală împotriva lui, pentru emiterea de cecuri fără acoperire.

Timiş, Titu Bojin, preşedinte CJ, PSD
E urmărit penal într-un dosar privind concesionarea unor bălţi de pescuit, către o societate la care au fost acţionari soţia sa şi unul dintre fiii săi.

Vaslui, Vasile Mihalachi, vicepreşedinte CJ, PSD
Trimis în judecată de DNA, în 2013, sub acuzaţia de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor. El ar fi acordat preferenţial trasee unor firme de transport.
Corneliu Bichineţ, vicepreşedinte CJ, PNL
Cercetat penal în 2007 după ce fostul şef al Direcţiei pentru Agricultură l-a acuzat că a desfiinţat ilegal Direcţia Judeţeană pentru Protecţia Plantelor.

Vâlcea, Ion Cîlea, fostul preşedinte CJ, PSD
Înainte de a deceda, în 3 decembrie, a recunoscut că a fost chemat la DNA, fiind acuzat de fraudă la referendum.

Vrancea, Marian Oprişan, preşedinte CJ, PSD
Trimis în judecată în 2008 pentru fapte de corupţie, fiind acuzat de abuz în serviciu, utilizarea creditelor în alte scopuri decât cele pentru care au fost acordate, fals şi uz de fals.
Dragoş Bârlădeanu, vicepreşedinte CJ, PSD
Urmărit penal, fiind acuzat de sfidarea justiţiei după ce ar fi refuzat să pună în aplicare o hotărâre judecătorească. DNA a clasat acuzaţiile.

Grigore Ciascai

Te-ar mai putea interesa

Loading...

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.