AcasăEvenimentSportLIGA CAMPIONILOR – Real Madrid și Wolfsburg au învins în deplasare

LIGA CAMPIONILOR – Real Madrid și Wolfsburg au învins în deplasare

spot_img

DISTRIBUIȚI

Real Madrid a făcut un pas aproape decisiv spre sferturile de finală ale UEFA Champions League – după patru partide în care nu reușise să o învingă pe AS Roma, s-a impus cu 2-0 chiar pe terenul italienilor. La pauză a fost egal, primul meci din ultimii cinci ani în care Real nu a șutat pe poartă în prima repriză a unui meci din UEFA Champions League.

Spaniolii au deschis scorul în minutul 57, prin Cristiano Ronaldo. Au urmat câteva șanse pentru gazde, care nu au reușit să relanseze meciul. Mohamed Salah (66) și Vainquer (72) au irosit șanse bune de gol. Ronaldo a încercat să facă ”dubla”, însă nu a nimerit poarta (73).

Madrilenii și-au majorat totuși avantajul pe final. Jese Rodriguez a făcut 2-0 în minutul 86 și oamenii lui Zidane au prima șansă la calificare. A fost primul gol reușit de atacantul de 22 de ani în Liga Campionilor, în 12 partide jucate.

Roma pare deja condamnată, dacă dăm crezare statisticii. Niciodată în istoria Champions League nu a fost remontat un 0-2 pe teren propriu în meciul tur, deși au existat 85 de precedente.

A fost prima victorie pe tărâm italian a madrilenilor din 2004 încoace. Acum 12 ani, ultima formație italiană învinsă pe teren propriu a fost tot AS Roma.

Mai mult, Real Madrid nu câștigase un meci eliminatoriu în Italia din 1962, 1-0 la Torino, prin golul lui Alfredo Di Stefano.

A fost a cincea victorie a ”galacticilor” în Italia în cupele europene (una la Torino și patru pe Olimpico, împotriva Romei).

Fără probleme

56c4edce95f9cf4d76000001

VfL Wolfsburg a făcut un pas important spre calificarea în sferturile de finală ale Ligii Campionilor. Germanii au câştigat cu 3-2 pe terenul surprizei Gent, după ce au condus la un moment dat şi cu 3-0.

Julian Draxler a fost omul decisiv pentru oaspeţi. Tânărul mijlocaş a deschis scorul în finalul primei reprize, după o combinaţie frumoasă cu Vieirinha, apoi a dublat avantajul echipei sale, la scurt timp de la reluare, cu o scăriţă elegantă.

Lucrurile au mers tot mai bine pentru vicecampioana Germaniei, care a părut că se desprinde decisiv după o oră de joc, când Max Kruse a făcut 3-0 în urma unei centrări excelente a lui Trasch.

Debutanţi în UCL, belgienii nu au renunţat şi au forţat o revenire spectaculoasă în ultimele zece minute. Sven Kums a redus din diferenţă cu un şut frumos la colţul lung, iar Kalifa Coulibaly a înscris cu o lovitură de cap la colţul scurt, după pasa lui Hassan Saief.

Gent nu a mai avut timp să marcheze şi golul egalării, dar păstrează un oarecare suspans pentru returul din Germania, care va avea loc pe 8 martie.

Gent: Sels – Nielsen, Mitrovic, Asare – Foket, Renato Neto, Kums, Dejaegere – Milicevic (Saief 62) – Depoitre (Coulibaly 80), Simon (Matton)

Antrenor: H. Vanhaezebrouck

Wolfsburg: Casteels – Jung (Schurrle 45+1), Knoche, Dante, Rodriguez – Luiz Gustavo, Trasch – Vieirinha (Schafer 80), Arnold, Draxler – Kruse (Putaro 90+2)

Antrenor: D. Hecking

 

loading...

DISTRIBUIȚI

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.





TE-AR MAI PUTEA INTERESA