AcasăEvenimentLIGA CAMPIONILOR – HCM Baia Mare joacă în sferturi cu Buducnost, campioana...

LIGA CAMPIONILOR – HCM Baia Mare joacă în sferturi cu Buducnost, campioana Europei!

spot_img

DISTRIBUIȚI

Ocupanta locul patru în Grupa principală 1, HCM Baia Mare, va avea ca adversară în sferturile de finală pe cea mai valoroasă echipă din handbalul feminin european, Buducnost Podgorica, din Muntenegru, actuala deținătoare a trofeului Liga Campionilor.

Trebuie să recunoaștem că nici cu Gyor sau Vardar nu ne era mai ușor, așa că mai bine să jucăm cu cea mai bună echipă de club din lume. Că, vorba românului, decât o sută de ani cioară, mai bine un an privighetoare.

Meciul dintre cele două echipe de club va fi o mini confruntare între reprezentativele României și Muntenegrului, pentru că HCM Baia Mare are cele mai multe jucătoare convocate la lotul național de antrenorii Tomas Ryde și Costică Buceschi, iar Buducnost Podogorica se confundă, practic, cu naționala statului Muntenegru. De altfel, cele două naționale se vor întâlni înaintea duelului HCM – Budcunost, la turneul preolimpic de calificare la RIO 2016, programat în a doua parte a lunii martie, în Danemarca.

După toate socotelile, Baia Mare pornește cu șansa a doua în meciul cu Buducnost, echipă care în actualul sezon al Ligii Campionilor a reușit 10 victorii, un egal și a suferit o singură înfrângere, în deplasare, la Gyor.

Este al doilea an consecutiv în care HCM Baia Mare ajunge între primele opt echipe de club ale Europei, în ediția trecută fiind eliminată în sferturi de Dinamo Volgograd, campioana Rusiei.

Clasamentul final al Grupei 1

1.Rostov Don10910281-23719
2.Larvik HK10604281-26312
3.FTC Budapesta10523282-27212
4.HCM Baia Mare10505259-24710
5.Fleury10226252-2836
6.Thuringer HC10019244-2971

Rezultatele ultimei etape: Ferencvaros – HCM Baia Mare 21-18, Thuringer – Rostov Don 28-32, Fleury Loiret – Larvik 28-31.

Programul complet al sferturilor de finală:

CSM Bucuresti – Rostov-Don

HCM Baia Mare – Buducnost

Ferencvaros – Gyor

Vardar Skopje – Larvik

De data asta Ungaria va avea sigur o echipă în turneul final, competiția fiind astfel salvată din punct de vedere financiar. Anul trecut, după ce Gyor a fost eliminată în sferturi, turneul final a fost un dezastru pentru organizatori.

Meciurile tur se vor disputa pe terenul echipelor clasate pe locurile 3 şi 4 în grupele principale. Partidele din sferturile de finală se vor disputa pe 1-3 aprilie turul, respectiv 8-10 aprilie returul. Turneul Final Four de la Budapesta se va disputa pe 7 şi 8 mai.

Grigore Ciascai

loading...

DISTRIBUIȚI

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.





TE-AR MAI PUTEA INTERESA