AcasăLifestyleMondenLEGENDE ŞI TRADIŢII DE SFÂNTUL ŞTEFAN - Ce trebuie să faci astăzi,...

LEGENDE ŞI TRADIŢII DE SFÂNTUL ŞTEFAN – Ce trebuie să faci astăzi, în a treia zi de Crăciun, ca să ai noroc şi să fii ferit de rele

spot_img

DISTRIBUIȚI

LEGENDE ŞI TRADIŢII DE SFÂNTUL ŞTEFAN Astăzi, în a treia zi de Crăciun, după marea sărbătoare a Naşterii Domnului, credincioşii îl prăznuiesc pe Sfântul Ştefan.

Sfântul Ştefan a fost întâiul creştin condamnat la moarte de autorităţile iudaice din Ierusalim. Se întâmpla în anul 33.

A fost primul creştin care a vestit şi a mărturisit credinţa în Hristos, era de neam ales şi provenea din seminţia lui Avraam.

Numele său, de origine greacă, înseamnă „coroană” şi face referire la faptul că Sfântul Ştefan deschide drumul unui nesfârşit şir de martiri creştini.

Potrivit tradiţiei iconografice, Sfântul Ştefan era înfăţişat drept tânăr şi frumos. Om cu un suflet deosebit, profund, bun orator și un remarcabil psiholog, Sfântul Ștefan era înzestrat cu un sentiment religios excepţional de puternic.

După Po­gorârea Duhului Sfânt asupra Sfin­ţi­lor Apostoli, aceştia au fost bine­cu­vântaţi cu puteri şi daruri pentru mi­siunea lor în lume.

Iudeu de neam, Sfântul Ştefan era bun la suflet, un gânditor adânc şi vorbitor îndemânatic, iar ceea ce rostea prin cuvânt îndeplinea prin faptă.

Slujea cu evlavie, mai ales că a fost ucenic al lui Iisus, fiind martor al Învierii Domnului şi al Înnălţării Sale la cer. Datorită credinței sale, Sfântul a putut săvârși minuni mari.

Însă fariseii şi con­du­că­torii poporului evreu nu-l priveau bine şi le părea rău că învăţa poporul şi vestea „întru Iisus” învierea morţilor.

La scurtă vreme după ce a fost aşe­zat în slujba de arhidiacon, Sfântul Ştefan a fost acuzat pe nedrept de blas­femie contra lui Moise şi a lui Dumnezeu, judecat şi condmnat la moarte prin lovire cu pietre, fiind târât afară din cetate.

Sub pietrele aruncate cu furie din toate parţile, el se ruga şi zi­cea: „Doamne Iisuse primeşte duhul meu. Doamne, nu le socoti lor păcatul acesta”.

O veche tradiţie se referă la icoana care-l înfăţişază pe mucenicul martir: creştinii care se confruntă cu probleme de sănătate sau se judecă de multă vreme cu persoane foarte orgolioase, este bine să aducă în casa lor o icoană cu Sfântul Ştefan.

E bine chiar ca această icoană să fie sfinţită în ziua Sfântului Ştefan. Şi problemele îşi vor găsi repede rezolvare.

Tot astăzi, nu trebuie sub nicio formă să te cerţi cu nimeni. Dacă faci asta, rişti să te îmbolnăveşti şi să sărăceşti.

De obicei, în Ziua de Sfântul Ştefan se fac pomeniri pentru sufletele celor care au murit în împrejurări dramatice, iar pachetele cu mâncare e bine sa fie împarţite persoanelor tinere.

În unele zone din Muntenia se prepară Pâinicile lui Ştefan. Dintr-un aluat asemănător cu cel de cozonac, unse cu miere, se fac pâinici în forme rotunde. Aceste dulciuri, care amintesc de pietrele care l-au ucis pe Sfântul Ştefan, se sfinţesc la biserică în ziua praznicului şi se împart copiilor săraci. De asemenea, de Sfântul Ştefan, pe la sate, în unele zone, se prepară şi se împart mucenici cu miere şi nucă, ce amintesc de viaţa lui mucenicească.

Pentru sporul casei şi pentru sănătatea rudelor cu probleme mari de sănătate, trebuie să-l cinstim pe Sfântul Mucenic Ştefan prin fapte bune!

Reconcilierile sunt binevenite în această zi. Aşa că dacă sunteţi certaţi cu cineva anume, e bine să faceţi exact astăzi, un pas spre împăcare!

În ziua de Sfântul Ştefan este bine să evităm deplasările în zone montane şi în locuri izolate, pentru că ne pot pune viaţa în primejdie.

Datinile spun că Sfântul Ştefan îi ajută pe oamenii bolnavi şi pe cei certăreţi.

Potrivit tradiţiei populare româneşti, pe 27 decembrie, în a treia zi de Crăciun este rândul finilor să meargă în vizită la naşii lor.

Iar dacă în această zi ninge, se vesteşte un an îmbelşugat la câmp.

sursa info Observator

loading...

DISTRIBUIȚI

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.










TE-AR MAI PUTEA INTERESA