Acasăoameni noiLEGEA A FOST PROMULGATĂ – Moașele vor presta servicii de asistență medicală...

LEGEA A FOST PROMULGATĂ – Moașele vor presta servicii de asistență medicală și socială

spot_img

DISTRIBUIȚI

LEGEA A FOST PROMULGATĂ  Moașele vor presta servicii de asistenţă medicală şi socială. Președintele Klaus Iohannis a promulgat, luni, Legea pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.18/2017 privind asistenţa medicală comunitară, care introduce și moașele în lista celor care se vor ocupa de această asistență, alături de asistenţii medicali şi mediatorii sanitari.

Deputații din comisia de drepturile omului au introdus între categoriile de personal care vor presta servicii de asistenţă medicală şi socială comunitară şi moaşele.

Vor presta servicii de asistenţă medicală şi socială comunitară, potrivit proiectului de lege, asistenții medicali comunitari, mediatorii sanitari dar și moașele, potrivit amendamentului depus de deputații din comisia de drepturile omului. Personalul care se va ocupa de asistența medicală comunitară va putea desfășura și programe și acțiuni destinate protejării sănătății populației, dar și accesul la servicii de sănătate și educație sanitară, în vederea adoptării unui stil de viață sănătos.

Legea se referă la reglementarea asistenței medicale comunitare la nivelul comunelor, al orașelor, al municipiilor și al sectoarelor municipiului București, precum și înființarea, organizarea și funcționarea centrelor comunitare integrate, în vederea facilitării și îmbunătățirii accesului populației și, în special, al grupurilor vulnerabile la servicii de sănătate, integrate la nivelul comunităților cu serviciile sociale și educaționale.

Personalul care prestează activități de asistență medicală comunitară lucrează în colaborare cu personalul din cabinetele medicilor de familie, cu personalul din cadrul serviciului public de asistență socială, cu personalul centrului comunitar integrat și cu alți furnizori de servicii de sănătate, sociale, educaționale, inclusiv cu organizații neguvernamentale care furnizează servicii de profil.

 

Sursă info și foto.

loading...

DISTRIBUIȚI

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.




TE-AR MAI PUTEA INTERESA