Acasăoameni noiLA DATORIE – Peste 100 de incendii stinse și peste 900 de...

LA DATORIE – Peste 100 de incendii stinse și peste 900 de intervenții de prim ajutor acordate de pompierii români în ultimele 24 de ore

spot_img

DISTRIBUIȚI

LA DATORIE  Pompierii au intervenit, în ultimele 24 de ore, la stingerea a peste o sută de incendii, au acordat primul ajutor în mai mult de 900 de cazuri şi au asistat medical 55 de persoane în timpul slujbelor de Înviere, numărul intervenţiilor crescând cu 8% faţă de perioada similară a anului trecut. Nu s-a înregistrat niciun incendiu la biserici.

Peste 2.500 de pompieri, cu 400 de mijloace de intervenţie, au asigurat misiunile de protecţie a populaţiei în noaptea de Înviere, scrie News.ro.

În ultimele 24 de ore, pompierii din toată ţara au intervenit pentru stingerea a 103 incendii, au acordat primul ajutor în 907 cazuri şi au avut cinci misiune de descarcerare şi 68 pentru protecţia comunităţilor, arată reprezentanţii Inspectoratului General pentru Situaţii de Urgenţă, care precizează că nu s-au înregistrat incendi la biserici.

Numărul intervenţiilor a crescut cu 8% faţă de perioada similară a anului trecut.

De asemenea, pe timpul desfăşurării slujbelor de Înviere, 55 persoane au fost asistate medical de către pompierii care încadrează echipajele de prim-ajutor SMURD, iar 33 dintre acestea, care aveau afecţiuni mai grave, au fost transportate la spital.

Sursă info și foto.

loading...

DISTRIBUIȚI

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.










TE-AR MAI PUTEA INTERESA