AcasăActualitateLA DATORIE - Jandarmii maramureșeni vor asigura ordinea și siguranța publică la...

LA DATORIE – Jandarmii maramureșeni vor asigura ordinea și siguranța publică la Iarna Băimăreană

spot_img

DISTRIBUIȚI

LA DATORIE  Ca de fiecare dată şi în această perioadă,  jandarmii maramureşeni  execută  mai multe misiuni de asigurare a unui climat de ordine şi siguranţă publică pe timpul  manifestărilor cultural – artistice şi  comemorative care se desfăşoară  în spaţiul public în  judeţul nostru.

Pe raza municipiului Baia Mare, în perioada 5-9 decembrie, Primăria Baia Mare în parteneriat cu Consiliul Judeţean Maramureş şi cu Ansamblul Folcloric Naţional ,,Transilvania”, organizează în cadrul evenimentului cultural „Iarna Băimăreană”  în Piaţa Libertăţii din Baia Mare, spectacole la scenă. Activităţile se  desfăşoară astfel: în zilele de  05, 06, 08 şi 09 decembrie a.c., începând cu orele 17:00 iar în  ziua de 07 decembrie a.c., începând cu orele 18:00.

De asemenea, în data de 5 decembrie, începând cu  orele 11:00, în Piaţa Centrală  din oraşul Târgu Lăpuş, la „Monumentul Eroilor căzuţi pentru unirea tuturor românilor” se desfăşoară activităţi culturale şi comemorative în cinstea eroilor martiri din localitate iar în municipiul Sighetu Marmaţiei, începând cu orele 11:00,  Primăria şi Consiliul local Sighetu Marmaţiei organizează în parcul central din oraş, spectacol dedicat centenarului Marii Uniri.

Echipajele de jandarmi  menţin permanent legătura cu reprezentanţii organizatorilor pentru soluţionarea operativă a oricărui incident.

Celor care participă la aceste evenimente le recomandăm să manifeste răbdare şi să nu se implice în evenimente de natură să tulbure ordinea publică iar dacă sunt  martorii săvârşirii unor fapte de natură antisocială să solicite ajutorul echipajelor de jandarmi, care sunt acolo pentru a preveni conflictele de orice natură sau să apeleze la numărul unic pentru apeluri de urgenţă 112. Totodată, îi sfătuim să nu lase nesupravegheate bunurile şi obiectele personale de valoare. Reamintim faptul că, în conformitate cu prevederile Legii nr. 60 din 1991 privind organizarea şi desfăşurarea adunărilor publice, este interzisă şi constituie infracţiune participarea la adunările publice a persoanelor care au asupra lor arme de orice fel, materiale explozive sau incendiare, substanţe iritant-lacrimogene sau cu efect paralizant, dispozitive pentru şocuri electrice ori alte obiecte ce pot fi folosite pentru acţiuni violente sau de tulburare a desfăşurării normale a acestora.”

Informații furnizate de IJJ Maramureș 

loading...

DISTRIBUIȚI

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.





TE-AR MAI PUTEA INTERESA