AcasăEvenimentAcţiuni ale poliţiştilor în Baia Mare, Borşa şi Tăuţii Măgherăuş

Acţiuni ale poliţiştilor în Baia Mare, Borşa şi Tăuţii Măgherăuş

spot_img

DISTRIBUIȚI

Pentru combaterea prostituţiei pe raza municipiului Baia Mare, poliţiştii de ordine publică au legitimat ieri, între orele 20.00 – 23.00, 15 persoane care îşi ofereau serviciile sexuale contra cost pe care le-au sancţionat contravenţional cu amenzi în valoare de 7500 lei, conform prevederilor Legii 61/1991 privind sancţionarea faptelor de încălcare a unor norme de convieţuire socială, a ordinii şi liniştii publice. La Borşa, poliţiştii rutieri au acţionat împreună cu reprezentanţi ai Registrului Auto Român pentru identificarea în trafic a autovehiculelor care nu corespund din punct de vedere tehnic. Astfel, între orele 09.00 – 14.00, au identificat 16 astfel de autoturisme, conducătorii acestora fiind sancţionaţi contravenţional. În cadrul aceleiaşi acţiuni au fost reţinute şase certificate de înmatriculare. Ieri, între orele 09.00 – 18.00, poliţiştii din Tăuţii Măgherăuş au desfăşurat acţiuni de verificare şi control atât pe raza oraşului, cât şi în cele 12 localităţi din zona de competenţă, pentru asigurarea unui climat de siguranţă publică. Astfel, în zona de agrement de pe raza localităţii Nistru, a fost identificat un punct de alimentaţie publică racordat ilegal la reţeaua electrică. A fost sesizată societatea de distribuire a energiei electrice pentru stabilirea prejudiciului, iar cercetările continuă sub aspectul săvârşirii infracţiunii de furt.Pentru ilegalităţile constatate în traficul rutier au fost aplicate şase sancţiuni contravenţionale în valoare de 1200 de lei, iar pentru încălcarea unor norme de convieţuire socială, două persoane au fost sancţionate cu amenzi în valoare de 200 de lei. Totodată, poliţiştii au desfăşurat şi activităţi de prevenire a faptelor antisociale, context în care în cele 12 zone rezidenţiale ale oraşului, aceştia au distribuit populaţiei pliante şi fluturaşi cu recomandări pentru prevenirea infracţiunilor de furt din locuinţe, înşelăciune şi tâlhărie.

loading...

DISTRIBUIȚI

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

spot_img
spot_img




TE-AR MAI PUTEA INTERESA