AcasăOPINIIJurnalul unui dezertor: Premierul Băsescu, suspendat?

Jurnalul unui dezertor: Premierul Băsescu, suspendat?

spot_img

DISTRIBUIȚI

Înţeleg, dintr-o discuţie lămuritoare şi explicativă cu Crin Antonescu, purtată sub camerele de transmis imagini ale Antenei 3, că premierul în funcţie Traian Băsescu a fost suspendat. Ce altceva să pricep din afirmaţia limpede că încălcătorului de Constituţie nu i se va îngădui să se bage în alcătuirea guvernului, nu va alege el miniştrii, nici măcar nu i se va da voie să-i sugereze, obligat să-şi conserve prerogativele, alea care sunt scrise în lege. Nimic în plus, nimic în minus. Să se fi cuminţit aşa de tare Băsescu încât să stea pe tuşă şi să accepte barierele delimitatoare ale jocului democratic? Păi în succesivele guverne Boc n-a existat ministru ales de altcineva decât de el. N-a existat numire importantă de şefi de servicii, de justiţii, la lăzile cu bani şi la portofelele naţionale care să nu fi fost decisă de el. Împrumuturile la FMI le-a decis singur, pentru îndatorările aproape criminale n-a întrebat Parlamentul, pentru a nu mai vorbi de popor, ignorat cu desăvârşire. Să se fi resemnat brusc premierul Băsescu, scos din pâine de copilot şi umilit de ăla care-şi duce târziu copilul la şcoală?
Se pare că, într-adevăr, premierul Băsescu a fost scos din rolul care-i era cel mai drag. Îmbrâncit la Cireşica, nume cu care a îmbogăţit toponimia Neptunului, zâmbeşte larg şi uneori hăhăie, dar parcă nu mai e hăhăitul lui. Să-şi trăiască astfel, resemnat, asemenea generalului exilat în labirint al lui Marquez, ultimul tronson de domnie?
Elena Udrea, convocată la Neptun sau plecată acolo dintr-un impuls personal ar fi scris, cică, sau ar fi declarat la întoarcere sau poate chiar din selecta staţiune, că PDL e o pisică pe care o striveşti de nenumărate ori sub roţile unei maşini şi când o crezi cu totul moartă, îţi sare la beregată. A naibii pisică! Poate dacă o calci cu o maşinuţă de jucărie, dar, precum bag sama din panici şi dezertări, pisica a fost terciuită de o basculantă. Şi nu-i vorba de basculanta opoziţiei cât de agabaritica furie populară pe care portocaliii au apucat s-o simtă pe străzi, în piaţă şi chiar în dormitorul unde-s munciţi de un somn cu coşmaruri. Poate că doamna Udrea, fost trezorier al banilor publici, s-a referit la un motan înzestrat cu asemenea capacităţi paranormale. Să fie Traian Băsescu? Să pândească el, prefăcându-se relaxat la un whisky cu gheaţă în crâşma celebră, de unde a transmis până acum ordine, arestări şi revocări, asemenea unei feline cu şapte vieţi, clipa în care le va sări în gât adversarilor? Acesta să fie mesajul? E de încurajare a celor care-şi mai leagă speranţa de inventivitatea drăcească a jupânului din Deal?
Nici eu nu cred că Băsescu se va potoli. La cea mai mică ezitare, la cea mai mică greşeală a guvernului USL, va sări la jugulară. Pregătirea terenului a făcut-o anunţând că “aveţi bani”, chiar multe miliarde de euro. E o minciună strategică. O minciună cu bătaie lungă. Atenţie, deci! şi apoi, nu uitaţi domnilor care veţi guverna că, aşa cum scriam acum câteva zile, poporul aşteaptă nu doar debarcarea premierului Băsescu, ci şi a preşedintelui omonim.
Lucian Avramescu

loading...

DISTRIBUIȚI

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.




TE-AR MAI PUTEA INTERESA