JANDARMII, LA DATORIE – Siguranța cetățenilor, prioritatea autorităților maramureșene

0
96

JANDARMII, LA DATORIE  Pentru executarea misiunilor specifice domeniului montan, Inspectoratul de Jandarmi Judeţean „Pintea Viteazul” Maramureş are constituite 4 posturi de jandarmi montane (Şuior, Cavnic, Valea Vaserului şi Borşa).

Structurile montane ale Jandarmeriei Maramureș exercită, în condiţiile legii, misiuni de menţinere a ordinii publice pentru prevenirea şi descoperirea infracţiunilor în staţiuni montane şi pe trasee turistice din zona acestora, participă, împreună cu alte instituţii abilitate, la supravegherea, controlul şi asigurarea protecţiei fondului cinegetic şi piscicol natural, a fondului silvic şi de protecţie a mediului, prin măsuri specifice de prevenire şi combatere a oricăror încălcări ale prevederilor normelor legale, participă la căutare şi salvarea – evacuarea persoanelor/turiştilor care se află în pericol în zona de responsabilitate.

Unul din obiectivele instituției noastre îl constituie asigurarea unui grad de siguranță al cetățenilor în domeniul montan raportat la cerințele și provocările actuale.

Statistic, în primele 9 luni ale anului 2018 s-au executat un număr de 1269 misiuni în domeniul montan, fiind angrenaţi în misiuni 2968 jandarmi, situație apropiată de aceeași perioadă a anului 2017 (1293 misiuni cu 3099 jandarmi).

Pe categorii de misiuni executate situaţia se prezintă astfel:

  1. a) Misiuni de menţinere ordine publică: 1045 misiuni cu 2478 jandarmi, din care:

  • în staţiuni montane  : 615 patrulări cu 1044 jandarmi
  • pe trasee turistice : 430 misiuni cu 1034 jandarmi
  1. b) Misiuni de asigurare a ordinii publice : 65 misiuni cu 151 jandarmi, din care exemplificăm :

  • 29 manifestări cultural-artistice, religioase, promoţionale, etc., cu 63 jandarmi ;
  • 36 manifestări sportive cu 88 jandarmi;
  1. c) Acţiuni de restabilire a ordinii publice : 12 cu 28 jandarmi, din care :
  2. Intervenţie pentru aplanare conflicte : 2 misiuni cu 6 jandarmi
  3. Intervenţie la solicitare „112” : 10 misiuni cu 22 jandarmi.
  4. d) Acţiuni executate în cooperare cu alte instituţii 147 misiuni cu 311 jandarmi:
  5. Cu Administraţia ariilor  protejate : 19 misiuni cu 45 jandarmi
  6. Cu Poliţia Română : 4 misiuni cu 7 jandarmi
  7. Cu Salvamontul : 3 misiuni cu 7 jandarmi
  8. Cu executorii judecătoreşti : 32 misiuni cu 52 jandarmi
  9. Cu direcţiile silvice : 64 misiuni cu 150 jandarmi
  10. Cu alte instituţii : 25 misiuni cu 50 jandarmi

Pe perioada primelor 9 luni, jandarmii montani alături de celelalte structuri județene au participat la 6 acțiuni de salvare-căutare a persoanelor în domeniul montan sau zone greu accesibile, fiind salvate un număr de 20 persoane aflate în dificultate.

În vederea creșterii gradului de siguranță al persoanelor în domeniul montan, personalul unității a inițiat și desfășurat o serie de activități preventive cu grupurile de turiști din stațiunile montane de pe raza județului nostru. Totodată, a rămas în atenție și a constituit o prioritate perioadele de vacanță ale elevilor în care au fost organizate tabere școlare. Prin campania preventiv –educativă ,,Vacanţa în siguranţă, prioritatea jandarmilor maramureşeni”  desfășurată în baza acordului de parteneriat încheiat cu Inspectoratul Şcolar Judeţean Maramureş pe timpul vacanţelor, s-a urmărit și transmiterea unor mesaje ale reprezentanţilor celor două instituţii, către copiii aflaţi în tabere de sezon. Dintre acestea amintim : reguli şi măsuri pentru petrecerea vacanţei de vară în limitele legii! Drumeţii supravegheate de jandarmi! E vacanţă, dar prioritatea este respectarea legii!

Întrucât activitățile preventive au fost organizate în zonele / stațiunile montane, discuțiile s-au concentrat în direcția diseminării către de participanți – peste 1.000 elevi și adulți, a informațiilor referitoare la atribuţiile ce revin jandarmilor montani, dotarea specifică Jandarmeriei Montane, modul de executare a principalelor misiuni și a zonelor de responsabilitate ce revin Posturilor Montane de Jandarmi. Totodată, reprezentanţii Jandarmeriei Montane au prezentat şi reguli de conduită în mediul montan şi protejarea acestuia, tehnici esenţiale de supravieţuire în mediul montan, dotarea minimă obligatorie pe un traseu montan, locul recomandat pentru instalarea unei tabere, măsuri luate în cazul muşcăturii de către şerpi veninoşi, precum şi elemente de bază pentru consumarea apei din fântâni şi văi de munte, alte pericole la care se expun pe timpul deplasărilor pe munte. Copiii din tabără au fost instruiţi de către jandarmi cum să acorde primul ajutor şi cum să alarmeze echipele de salvare în caz de nevoie. Cele mai apreciate au fost exerciţiile demonstrative cu câinii de serviciu din dotarea jandarmilor maramureşeni.

Printre activitățile practice, au fost abordate și teme care au vizat : recomandări pentru sezonul estival, prevenirea faptelor de natură contravenţională şi infracţională în rândul elevilor, prevenirea delincvenţei juvenile, Spune nu drogurilor şi violenţei.

Deși activitățile desfășurate au fost orientate preponderent spre prevenirea faptelor antisociale, în cele 9 luni ale anului 2018, pe timpul misiunilor de menţinere a ordinii publice pe traseele turistice şi în staţiunile montane, jandarmii montani au constatat și sancționat încălcările prevederilor legale și de conduită conform competențelor prin 85 avertismente în stațiunile montane, respectiv 144 avertismente pe traseele turistice  și aplicarea a 36 sancţiuni contravenţionale în valoare de peste 20.500 lei. Din totalul sancţiunilor contravenţionale constatate, peste 100 au fost aplicate la Legea nr. 61/1991, republicată, la Legea 54/2012 activități de picnic – 60, la Legea 171/2010 stabilirea contravențiilor silvice – 4, la OUG 23/2008 pescuitul și acvacultura – 5, la OUG 195/2005 protecția mediului – 8, la HG 263 / 2001 exploatarea pârtiilor și traseelor de schi de agrement – 3, la Legea 407/2006 protecția fondului cinegetic – 2.

Ca un aspect pozitiv, în cele 9 luni nu au fost constatate fapte de natură penală.

Ca și greutăți întâmpinate pe segmentul montan al asigurării gradului de siguranță a populației, amintim problematica animalelor sălbatice și gestionarea acesteia. Deși cadrul normativ este asigurat, ne confruntăm cu lipsa resursei umane specializate necesare dar și a dotării specifice a efectivelor structurilor montane.

Pentru perioada următoare, vom continua îndeplinirea atribuțiilor asumate în scopul creșterii siguranţei în domeniul montan, atât prin activitățile de patrulare în stațiuni și pe traseele turistice, cât și prin desfășurarea de acțiuni de combatere a fenomenelor care aduc atingere climatului de siguranță, conform competențelor legale.

 

Informații furnizate de Instituția Prefectului – Județul Maramureș

Te-ar mai putea interesa

Loading...

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.