Jandarmeria montana: O fata de 11 ani si un barbat de 29 ani, raniti pe partiile de schi de la Cavnic si Suior

0
134

În perioada 08 – 12  ianuarie 2014,  jandarmii montani au acţionat pe pârtiile de schi din judeţul Maramureş pentru a asigura un climat de siguranţă în zona pârtiilor de schi, pe traseele turistice adiacente, atât pentru menţinerea liniştii, cât şi pentru prevenirea infracţiunilor şi îndrumarea turiştilor aflaţi pe traseele montane. 

Jandarmii montani au acţionat în vederea salvării turiştilor aflaţi în dificultate, acţionând în colaborare cu formaţiunile Salvamont, în staţiunile montane prevăzute cu posturi de jandarmi montani. Astfel, doi turişti au solicitat intervenţia jandarmilor montani din Şuior sau Cavnic.

Jandarmii montani şi salvamontiştii au intervenit pentru acordarea primului ajutor în cazul unui bărbat de 29 de ani, din Cluj care acuza dureri la nivelul genunchiului, echipajele mixte procedând la imobilizarea genunchiului cu o atelă după care transportarea persoanei cu achia la baza pârtiei, unde a fost preluată de către formaţiunea SMURD.

Un al doilea caz în care au intervenit jandarmii montani a fost pentru acordarea primului ajutor unei copile de 11 ani din Baia Mare care s-a accidentat la nivelul antebraţului, jandarmii în colaborare cu salvamintiştii acţiuând la imobilizarea cu două atele după care a transportul cu achia la baza pârtiei, unde a fost preluat de către formaţiunea SMURD.

Te-ar mai putea interesa

Loading...

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.