AcasăActualitateSocialISU MARAMURES - Pompierii au dus apa menajera in fantanile secate si...

ISU MARAMURES – Pompierii au dus apa menajera in fantanile secate si au stins incendii de vegetatie uscata

spot_img

DISTRIBUIȚI

Personalul I.S.U. Maramureş a executat 24 de intervenţii în ultimele 24 de ore. Cele mai multe- 18, au fost cele efectuate de medicii, asistenţii şi paramedicii S.M.U.R.D. Dintre acestea, 8- au fost la traumatisme 3- la diverse afecţiuni medicale, 3- la accidente rutiere, 2- deblocare uşă şi câte 1- la transfer interclinic şi intoxicaţie. Din total, S.M.U.R.D. Baia Mare a efectuat cele mai multe acţiuni- 9, urmat de S.M.U.R.D. Sighetu Marmaţiei- 5, Fărcaşa- 3 şi S.M.U.R.D. Târgu Lăpuş- 1 acţiune.

În acelaşi interval de timp, pompierii au executat 6 intervenţii. Joi,   19.07.2012, la 09.10, un echipaj al Gărzii de Intervenţie Şomcuta Mare a acţionat la alimentarea cu 49.000 de litri de apă menajeră a unui bazin de apă ce aparţine primăriei localităţii Fărcaşa.

În jurul orei 13.00, pompierii Detaşamentului Baia Mare au intervenit la stingerea unui incendiu de vegetaţie uscată izbucnit pe un teren situat pe strada Gheorghe Marinescu din municipiu. Intervenţia lor rapidă a limitat suprafaţa de teren afectat de flăcări la doar 50 de metri pătraţi. Incendiul a izbucnit, cel mai probabil, din cauza unei ţigări aruncate la întâmplare.

Ieri, Detaşamentul de Pompieri Baia Mare a continuat acţiunile de sprijinire a populaţiei afectate de secetă. La 13.40, un echipaj de pompieri băimăreni a acţionat la alimentarea cu 9.000 de litri de apă menajeră a unui grup de trei locuinţe de pe strada Gutinului din municipiu.

La 15.05, un echipaj al Pichetului de Pompieri Târgu Lăpuş a acţionat la alimentarea cu 9000 de litri de apă menajeră a unei gospodării din localitatea Rohia. La 16.40, pompierii Detaşamentului Baia Mare au intervenit la stingerea unui alt incendiu de vegetaţie uscată izbucnit pe un teren situat pe strada Corbului din municipiu. Interveţia lor promptă a limitat suprafaţa de teren arsă la aproximativ 70 de metri pătraţi. Incendiul a izbucnit, cel mai probabil, din cauza unui foc deschis, făcut în zonă de persoane necunoscute.

Câteva minute mai târziu, un alt echipaj al Detaşamentului de Pompieri Baia Mare a intervenit la stingerea unui incendiu de vegetaţie uscată semnalat în satul Ilba, comuna Cicârlău. Intervenţia rapidă a pompierilor a limitat suprafaţa afectată de flăcări la circa 400 de metri pătraţi. Incendiul a izbucnit, cel mai probabil, din cauza folosirii focului deschis.

loading...

DISTRIBUIȚI

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.





TE-AR MAI PUTEA INTERESA