AcasăActualitateSocialISU Maramureș: Peste 100 de intervenţii de urgenţă într-o săptămână!

ISU Maramureș: Peste 100 de intervenţii de urgenţă într-o săptămână!

spot_img

DISTRIBUIȚI

 

În săptămâna 4 – 10 februarie 2013, personalul I.S.U. Maramureş a executat, în total, 122 de intervenţii.Cele mai multe intervenţii au fost executate de Detaşamentul de Pompieri “Căpitan Marchiş Adrian” Baia Mare- 2, urmat de Detaşamentul de Pompieri Sighetu Marmaţiei, Garda nr. 2 de Intervenţie Borşa, Punctul de Lucru Şomcuta Mare, Secţia de Pompieri Vişeu de Sus şi Garda nr. 2 de Intervenţie Fărcaşa- fiecare cu câte 1 intervenţie.
De la începutul anului, personalul I.S.U. Maramureş a executat în total 875 de intervenţii, cu o medie de circa 22 pe zi. Din total, acţiunile pe linie de pompieri au ajuns la 118, adică o medie de aproximativ 3 pe zi, iar cel al acţiunilor S.M.U.R.D. la 757, cu o medie de circa 19 pe zi.
Şi specialiştii Inspecţiei de Prevenire din cadrul I.S.U. Maramureş au avut activitate susţinută în ultima săptămână. Ei au efectuat 21 controale din care 9- la instituţii publice, 4- la operatori economici, 9- la obiective de investiţii şi adăposturi de protecţie civilă respectiv câte 6 la operatori economici colectare deşeuri metalice.
Personalul IP a constatat 36 de deficienţe, din care 18 au fost soluţionate. S-au aplicat 16 sancţiuni constând în 12 avertismente şi 4 amenzi, în cuantum total de 2.000 de lei. În perioada analizată, inspectorii de specialitate au primit 5 cereri de avize de securitate la incendiu şi 2 Cereri de autorizaţii de securitate la incendiu. Au fost emise 4 avize de securitate la incendiu şi întocmite 5 notificări pentru transportul deşeurilor periculoase.

loading...

DISTRIBUIȚI

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.




TE-AR MAI PUTEA INTERESA