Acasăsinucidere maramuresIPJ Maramures: Rusalii, examene de bacalaureat si evaluare nationala in siguranta

IPJ Maramures: Rusalii, examene de bacalaureat si evaluare nationala in siguranta

spot_img

DISTRIBUIȚI

RUSALII ÎN SIGURANŢĂ 

În perioada 07 – 09 iunie a.c., cu ocazia sărbătoririi Rusaliilor, 160 de poliţişti de la ordine publică, rutieră, transporturi, investigaţii criminale, combaterea criminalităţii organizate şi investigarea fraudelor vor acţiona, zilnic, atât pentru îndeplinirea responsabilităţilor obişnuite, necesare asigurării unui climat de ordine şi siguranţă publică, cât şi în cadrul dispozitivelor suplimentare instituite în zona lăcaşurilor de cult sau de desfăşurare a manifestărilor publice circumscrise acestei sărbători.

Astfel, în această perioadă, vor fi constituite 70 de patrule de ordine şi siguranţă publică, dintre care 34 pedestre şi 36 auto ce vor acţiona pentru prevenirea şi combaterea faptelor antisociale. Totodată, poliţiştii rutieri vor acţiona pe principalele artere de circulaţie din judeţ şi vor utiliza 16 autospeciale. De asemenea, poliţiştii structurilor de poliţie transporturi vor efectua serviciul de patrulare pe trenurile de călători precum şi în staţiile şi triajele de cale ferată.

Pentru a preveni producerea de evenimente nedorite în această perioadă, poliţiştii maramureşeni recomandă cetăţenilor să respecte regulile de circulaţie şi indicaţiile poliţiştilor rutieri, să evite implicarea lor în altercaţii pe fondul consumului de alcool şi să-şi protejeze bunurile personale pentru a nu deveni ţinta hoţilor. 

MĂSURI PENTRU SIGURANŢA ELEVILOR LA EXAMENELE DE BACALAUREAT ŞI EVALUARE NAŢIONALĂ 2014

Poliţiştii rutieri maramureşeni vor acţiona pe drumurile publice din zona unităţilor de învăţământ unde se desfăşoară sesiunea de vară a examenelor de Bacalaureat şi Evaluare Naţională 2014 pentru prevenirea producerii de evenimente rutiere şi pentru fluidizarea traficului rutier.

De asemenea, poliţiştii de ordine publică vor patrula în zona unităţilor de învăţământ pentru prevenirea producerii de evenimente care să aducă atingere ordinii şi liniştii publice şi pentru intervenţia promptă în cazul în care se produc incidente.

loading...

DISTRIBUIȚI

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.





TE-AR MAI PUTEA INTERESA