AcasăActualitateINVESTIŢIE - Dorin Buda: ”Dorim să oferim maramureșenilor zboruri la prețuri decente,...

INVESTIŢIE – Dorin Buda: ”Dorim să oferim maramureșenilor zboruri la prețuri decente, în țară și străinătate”

spot_img

DISTRIBUIȚI

INVESTIŢIE În cadrul ședinței extraordinare a Consiliului Județean Maramureș desfășurată marți, 4 aprilie, aleșii județeni au votat proiectul de hotărâre privind aprobarea bugetului de venituri şi cheltuieli pentru anul 2017 al R.A. Aeroportul Internaţional Baia Mare.

INVESTIŢIE Se estimează a se realiza transferuri pentru cheltuieli curente în sumă de 5.000 mii lei, transferuri pentru investiții în sumă de 15.812 mii lei și venituri proprii în sumă de 1050 mii lei.

Directorul Aeroportului Internațional Baia Mare, Dorin Buda, a prezentat plenului necesarul bugetului solicitat și a subliniat faptul că interesul tuturor este de a oferi maramureșenilor zboruri la prețuri decente în țară și în străinătate.

”În data de 31 martie 2017 s-a făcut recepția la lucrările contractate pentru extinderea și modernizarea suprafețelor aeroportuare la Aeroportul Internațional Baia Mare.

Prin proiectul de buget solicitat sunt asigurate cheltuielile de funcționare ale aeroportului și cheltuielile de personal cu acea majorare a salariului minim.

Pe partea de dezvoltare vom primi cele 15 milioane de lei alocate prin bugetul național, iar suma de 812 mii lei sunt cheltuieli absolut necesare pentru finalizarea acestui proiect.

Aceste cheltuieli cuprind plata taxelor legale către Inspectoratul de Stat în Construcții, plata unor servicii de consultanță, audit publicitate, dirigenție de șantier aferente investiției parțial.

Încă din noiembrie 2015 am solicitat emiterea unei hotărâri de guvern pentru a putea prelua o suprafață de 12.000 metri pătrați, o fâșie de 10 metri de la aeroclub până la aeroport, să executăm acel gard și drumul perimetral.

La momentul când vor redeveni operaționali, trebuie să conștientizăm faptul că suntem frontieră de stat a României și normele de securitate sunt tot mai stricte”, a precizat directorul Aeroportului Internațional Baia Mare, Dorin Buda.

Conducerea aerogării a propus Consiliului Județean Maramureș și conducerii executive organizarea unui miting aviatic la aeroport, cu prilejul Zilelor Maramureșului, când efectiv aeroportul va deveni operațional.

”Atâtea controverse a născut acest proiect, încât nici companiile aeriene, nici tur-operatorii din turism nu ne mai cred că am finalizat lucrările și că putem oferi servicii de calitate la standardele solicitate atât de Autoritatea Aeronautică Română cât și de companiile aeriene.

Fac precizarea că nu am solicitat niciun ban public, cheltuielile – inclusiv un concert pop –  vor fi suportate de către partenerii noștri, dar vrem, cu acest prilej,  să prezentăm o poartă de intrare aeriană în Maramureș, să vadă doritorii că pot opera de pe aeroportul din Baia Mare”, a precizat Dorin Buda.

Directorul Aeroportului Internațional Baia Mare a arătat că, pentru a putea încheia un contract de operare cu o companie aeriană, indiferent că e low-cost sau de linie națională, trebuie să mai fie achiziționate echipamente și utilaje absolut necesare, pentru că orice companie aeriană, înainte de a lansa o nouă destinație internă sau externă, își face propriul audit.

”Dotările aeroportului sunt la nivelul anului 1990, echipamentele sunt extra certificate și foarte costisitoare, iar pentru a încheia acel contract pe care atât maramureșenii, cât și cei care vor să ne viziteze îl așteaptă, ar fi nevoie de investiții minime de 2 milioane euro, în condițiile în care, spre exemplu, mașina pentru salvare și stingere a incendiilor sperăm să o închiriem de la Aeroportul Internațional Târgu Mureș.

Este o investiție necesară și, așa cum am susținut de mai mult timp, eu consider că aeroportul va deveni polul de dezvoltare al județului Maramureș. În momentul în care se vor putea aloca și aceste sume vom redeveni operaționali, dorința noastră a tuturor fiind aceea de a oferi maramureșenilor zboruri la prețuri decente, în țară și străinătate”, a conchis directorul Dorin Buda în prezentarea pe care a făcut-o plenului Consiliului Județean Maramureș.

 

Biroul de presă al Consiliului Județean Maramureș

 

loading...

DISTRIBUIȚI

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

spot_img
spot_img




TE-AR MAI PUTEA INTERESA