AcasăMARAMURESUL ISTORICINVENTIVI - Ţigări de contrabandă ascunse în cutii de prăjituri si cornuri...

INVENTIVI – Ţigări de contrabandă ascunse în cutii de prăjituri si cornuri cu ciocolată (FOTO)

spot_img

DISTRIBUIȚI

Poliţiştii de frontieră din cadrul I.T.P.F. Sighetu Marmaţiei au descoperit şi confiscat, în ultimele 24 de ore, aproximativ 5.000 pachete cu ţigări de provenienţă ucraineană, în valoare de peste 29.000 lei, pe care 7 cetăţeni români intenţionau să le comercializeze pe „piaţa neagră” de desfacere din România.

* Azi dimineaţă, poliţiştii de frontieră din cadrul I.T.P.F. Sighetu Marmaţiei au declanşat o acţiune pe linia combaterii contrabandei cu ţigări de provenienţă ucraineană, în zona de responsabilitate. Astfel, lucrătorii noştri de la S.P.F. Vişeu de Sus, jud. Maramureş, au identificat şi oprit pentru control, în trafic, în localitatea Vişeu de Jos, un autoturism marca Opel, înmatriculat în România, condus de Andrei S., de 37 de ani, alături de care se mai afla, în calitate de pasager, Ioan M., de 25 ani, ambii domiciliaţi pe raza jud. Maramureş. În urma unui control, în interiorul autoturismului, au fost descoperite 4 colete care conţineau ţigări de provenienţă ucraineană, fapt pentru care persoanele în cauză împreună cu maşina cu ţigări au fost conduse la sediul Sectorului Vişeu de Sus, în vederea continuării cercetărilor. Pe timpul cercetărilor, persoanele în cauză au declarat că intenţionau să comercializeze cele 1.990 pachete marca Marble, de provenienţă ucraineană, în valoare de 17.500 lei, descoperite în autoturism, pe piaţa neagră de desfacere din România. Drept urmare, cei doi bărbaţi sunt cercetaţi pentru săvârşirea infracţiunii de contrabandă, întreaga cantitate de ţigări a fost ridicată în vederea confiscării, iar autoturismul folosit la transportul ţigărilor a fost indisponibilizat, până la finalizarea cercetărilor.

* Tot azi dimineaţă, poliţiştii de frontieră de la Sectorul P.F. Sighetu Marmaţiei au observat, pe o stradă din apropierea frontierei de stat, trei persoane care au încărcat într-un autoturism colete voluminoase. Lucrătorii noştri au luat măsuri specifice de supraveghere a zonei, iar la scurt timp au observat cum bărbaţii au mutat coletele într-un alt autoturism, moment în care au intervenit pentru reţinerea persoanelor în cauză. Acestea au fost identificate ca fiind Daniel E., de 23 ani, domiciliat pe raza judeţului Dolj, I. G. de 17 ani şi Volodea L. de 20 ani, ambii domiciliaţi pe raza judeţului Maramureş. La controlul efectuat asupra autoturismului au fost descoperite 4 colete ce conţineau cantitatea de 2.000 pachete cu ţigări Marble de provenienţă ucraineană. Pe timpul verificărilor cele trei persoane şi-au recunoscut implicarea în activitatea infracţională, fapt pentru care acestea sunt cercetate pentru săvârşirea infracţiunii de contrabandă, iar întreaga cantitate de ţigări în valoare de 11.000 lei a fost ridicată în vederea confiscării.

* În această dimineaţă, în jurul orei 00.20, s-a prezentat în P.T.F. Siret, judeţul Suceava, pe sensul de intrare în ţară, călătorind cu un autoturism  marca Opel Astra, R. Angelica, în vârstă de 53 de ani, domiciliată în oraşul Darabani, jud. Botoşani. În urma controlului efectuat de poliţiştii de frontieră şi lucrătorii vamali asupra autoturismului şi bagajelor personale au fost descoperite ascunse şi nedeclarate în vederea sustragerii de la controlul vamal, în 4 cutii cu prăjituri, 200 pachete de ţigări de diferite mărci, de provenienţă ucraineană. Şi în acest caz, ţigările în valoare de 244 lei, au fost ridicate în vederea confiscării, iar femeia  a fost sancţionată contravenţional cu amendă în valoare de 5.000 lei. Autoturismul  marca  Opel Astra a fost indisponibilizat în  P.T.F. Siret până la  achitarea de către persoana în cauză a amenzii contravenţionale.

* În ziua de 31 martie a.c., în jurul orei 13.30, în Punctul de Trecere a Frontierei Siret, s-a prezentat pentru a intra în ţară conducând un autoturism   marca „Jeep Grand Cherokee”, cetăţeanul român D. Vasile, în vârstă de 29 de ani, domiciliat în mun. Rădăuţi, jud. Suceava. Existând suspiciuni că acesta transportă ţigări de provenienţă ucraineană, poliţiştii de frontieră împreună cu lucrătorii vamali au efectuat un control amănunţit asupra maşinii, ocazie cu care au descoperit în bagajele personale şi în autoturism, cantitatea de 630 pachete de ţigări, de diferite mărci, de provenienţă ucraineană. Ţigările în valoare de 793 lei au fost ridicate în vederea confiscării iar persoana în cauză a fost sancţionată contravenţional de către autorităţile vamale cu amendă în cuantum de 6.000 lei.

loading...

DISTRIBUIȚI

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.





TE-AR MAI PUTEA INTERESA