Acasăoameni noiÎNTR-UN ORAȘ SPANIOL - Comunitatea românească ținta protestelor după o agresiune comisă...

ÎNTR-UN ORAȘ SPANIOL – Comunitatea românească ținta protestelor după o agresiune comisă de trei români

spot_img

DISTRIBUIȚI

Un val de altercaţii începute sâmbătă în oraşul spaniol Pedrera între localnici şi cetăţeni români, după un accident rutier urmat de o agresiune ai cărei autori au fost români, s-a transformat într-o dispută politică după ce primarul localităţii, în încercarea de a-i linişti pe spanioli, le-a spus că şi lui i-ar plăcea să vadă ‘oameni împuşcaţi’, scrie presa spaniolă, citată de Agerpres.

Trei români aflaţi într-un autoturism implicat într-un accident rutier uşor au agresat doi spanioli aflaţi în celălalt autoturism în timpul disputei ce a urmat. Cei trei români au fost arestaţi, dar gestul lor a provocat furia unor localnici din Pedrera, care au ieşit în stradă cerând să se ia măsuri împotriva comunităţii de români din acest oraş situat aproape de Sevilla. Unii protestatari au devenit violenţi şi au distrus şi răsturnat autoturisme ale românilor. Forţele de ordine au intervenit şi au arestat şapte protestatari, iar în prezent patrulează pe străzi pentru prevenirea altor incidente.

Primarul din Pedrera, Manuel Nogales, a cerut populaţiei ‘să nu ia justiţia în propriile mâini’ şi să lase autorităţile să-şi facă treaba. ‘Şi mie mi-ar plăcea să văd oameni împuşcaţi (…) Dar nu putem face acest lucru’, a spus el sub tensiunea momentului în faţa unui grup de localnici vehemenţi, idee pe care a repetat-o de mai multe ori.

Primarul, membru al formaţiunii Stânga Unită (IU), a admis ulterior că a folosit un limbaj ‘foarte nefericit’, dar secretara generală a Partidului Socialist spaniol (PSOE) din Sevilla, Verónica Pérez, i-a cerut ‘demisia imediată’ într-o postare pe Twitter, în care a inclus şi o înregistrare video cu secvenţe ce conţin respectivele declaraţii ale lui Manuel Nogales. Acesta din urmă a refuzat să-şi dea demisia şi a acuzat PSOE de ‘josnicie morală’, invocând acea înregistrare despre care a spus că prezintă afirmaţii ale sale scoase din context.

Sursă info și continuarea pe Agerpres. 
Sursă foto.
loading...

DISTRIBUIȚI

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.










TE-AR MAI PUTEA INTERESA