Conducerea pe drumurile publice a unui vehicul pentru care legea prevede obligativitatea deţinerii permisului de conducere de către o persoană care, la momentul prelevării probelor biologice, are o îmbibaţie alcoolică de peste 0.80 g/l alcool pur în sânge se pedepseşte cu închisoare de la unu la 5 ani sau cu amendă.
Pe DJ 108/E, în localitatea Chelinţa, poliţiştii au surprins ieri un bărbat domiciliat în satul Năpradea, judeţul Sălaj, care se deplasa cu un autoturism spre Baia Mare. În urma verificărilor efectuate, poliţiştii au constatat că sălăjeanul avea dreptul de a conduce autovehicule suspendat.
Conducerea pe drumurile publice a unui vehicul pentru care legea prevede obligativitatea deţinerii permisului de conducere de către o persoană al cărei permis de conducere este necorespunzător categoriei sau subcategoriei din care face parte vehiculul respectiv ori al cărei permis i-a fost retras sau anulat ori căreia exercitarea dreptului de a conduce i-a fost suspendată sau care nu are dreptul de a conduce autovehicule în România se pedepseşte cu închisoare de la 6 luni la 3 ani sau cu amendă.