AcasăEveniment3 X VIDEO INEDIT – CADERE LIBERA - Primarul Cătălin Cherecheş...

3 X VIDEO INEDIT – CADERE LIBERA – Primarul Cătălin Cherecheş a sărit cu paraşuta de la 4.000 de metri!

spot_img

DISTRIBUIȚI

Imagini Aeroculubul Romaniei

În perioada 1 -9 septembrie 2012, municipiul Baia Mare găzduieşte pentru prima dată competiţiile „Campionatul Naţional –Precizia Aterizării – Faza Finală” şi Cupa României la paraşutism, pe echipe – Baia Mare 2012. Competiţiile sunt organizate de Aeroclubul României, în colaborare cu Federaţia Aeronautică Română, cu sprijinul Consiliului Local şi al Municipiului Baia Mare.
Spectatorii care au participat astazi, 1 septembrie 2012, la ora 16.00, pe Câmpul Tineretului din Baia Mare, la deschiderea oficială a competiţiilor din cadrul Campionatului Naţional şi a Cupei României la Paraşutism, au avut parte de o surpriza de proportii . Primul care a sarit cu paraşuta, însoţit de un instructor profesionist de paraşutism, a fost tocmai Cătălin Cherecheş, primarul municipiului Baia Mare. Edilul băimărean a efectuat un salt de la 4.000 de metri, ceea ce înseamnă 60 de secunde de cădere liberă. Instructorul cu care a sarit primarul băimărean este Ramiro Nicolau, fost paraşutist militar, actualmente instructor voluntar de paraşutism la Aeroclubul României, tatăl campionului mondial Alexandru Nicolau şi care are la activ peste 8.600 de lansări. Primarul Cătălin Cherecheş se află la prima experienţă de acest gen, dar declară că nu are mari emoţii, în schimb îşi doreşte ca publicul prezent să aibă parte de un spectacol cu adevărat inedit.Odata ajuns la sol, primarul urbei a parut extrem de incantat si a stat de vorba cu presa, mentionand, printre altele, ca recomanda acest gen de salt si unor colegi din primarie .

„În premieră organizăm în acest an, în municipiul Baia Mare, aceste competiţii de mare anvergură, Campionatul Naţional şi Cupa României la Paraşutism. Sunt un mare susţinător al sportului în general, tocmai de aceea am sprijinit ideea ca în acest an, aceste competiţii să fie organizate în oraşul nostru. Când mi s-a propus să sar şi eu, am fost foarte încântat şi am acceptat din prima. Mari emoţii nu am, însă îmi doresc cu certitudine ca toţi cei prezenţi să aibă parte de un spectacol cum nu s-a mai văzut în oraşul nostru. Îi invit pe toţi iubitorii paraşutismului, dar şi pe cei care doresc să ia parte la un spectacol înedit, să participe la deschiderea oficială, dar şi la competiţiile planificate în perioada 1- 9 septembrie”. A declarat inainte de marea provocare Cătălin Cherecheş, primarul municipiului Baia Mare
În perioada 1 -9 septembrie 2012, municipiul Baia Mare găzduieşte pentru prima dată competiţiile „Campionatul Naţional –Precizia Aterizării – Faza Finală” şi Cupa României la paraşutism, pe echipe – Baia Mare 2012. Competiţiile sunt organizate de Aeroclubul României, în colaborare cu Federaţia Aeronautică Română, cu sprijinul Consiliului Local şi al Municipiului Baia Mare.

loading...

DISTRIBUIȚI

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.




TE-AR MAI PUTEA INTERESA